Numărul utilizatorilor activi de telefonie mobilă în România a ajuns la 22,6 milioane
Raportul ANCOM arată că dintre cei 22,6 milioane de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă, 6,3 milioane reprezintă abonamente pentru persoane fizice, în scădere cu 1,3% faţă de semestrul anterior, în timp ce abonamentele pentru persoane juridice se cifrau la 3 milioane (+0,7% semestrial).
Pe de altă parte, la nivel naţional existau 13,3 milioane cartele preplătite active, mai puţine cu 1,3% în primele şase luni ale anului, faţă de perioada anterioară din anul 2012.
La nivel de acoperire, procentajul a ajuns la 112,3%, în scădere cu 1,2% comparativ cu semestrul anterior.
În prezent, pe piaţa de profil din România existau, la jumătatea anului 2013, un număr de cinci furnizori de servicii de telefonie mobilă: Cosmote, Orange, RCS&RDS, Romtelecom şi Vodafone.
Reprezentanţi ai industriei IT&C autohtonă, alături de factori decidenţi ai autorităţilor din domeniu, participă, marţi, la cea de-a X-a ediţie a Galei Comunicaţii Mobile, unde va fi prezentată evoluţia principalilor indicatori ai pieţei de telefonie mobilă şi internet mobil.
Despre politici şi strategii în vederea relansării industriei IT&C în România sunt anunţaţi să susţină discursuri ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii /ANCOM/, Cătălin Marinescu, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română /CNPR/, Ion Smeeianu, şi directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare Bucureşti /ICI/, Doina Banciu.