Numărul vizitatorilor străini în România a crescut cu 15,3% în august, cel al românilor care au călătorit în străinătate a urcat cu 26%

Numărul sosirilor vizitatorilor străini la punctele de frontieră ale României a crescut în august 2019 cu 15,3%, iar plecările vizitatorilor români în străinătate au urcat cu 25,9%, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, relevă datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform Agerpres.
Economica.net - mie, 02 oct. 2019, 08:59
Numărul vizitatorilor străini în România a crescut cu 15,3% în august, cel al românilor care au călătorit în străinătate a urcat cu 26%

În luna august 2019, comparativ cu august 2018, atât sosirile, cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut cu 1,1%, respectiv cu 2,2%.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2019 au însumat 1,87 milioane, în creştere cu 1,1% faţă de cele din luna august 2018. În luna august 2019, din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică având funcţiuni de cazare au reprezentat 83,3%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 16,7%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,4% din total turişti străini), iar din aceştia 84,6% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2019 au însumat 5,06 milioane, în creştere cu 2,2% faţă de cele din luna august 2018. În luna august 2019, din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 88%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 12%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (72,5% din total turişti străini), iar din aceştia 84,3% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna august 2019 a fost de 2,9 zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini.

Potrivit INS, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna august 2019 a fost de 52,1% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,6 puncte procentuale faţă de luna august 2018. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna august 2019 s-au înregistrat la hoteluri (62,5%), bungalouri (57,9%), vile turistice (49,6%), tabere de elevi şi preşcolari (41,2%), hosteluri (40,3%), căsuţe turistice (36,0%), campinguri (35,7%), spaţii de cazare pe nave (35,4%), pensiuni turistice (35,0%) şi pensiuni agroturistice (34,7%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna august 2019 de 1,703 milioane, în creştere cu 15,3% faţă de luna august 2018. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 80,4%, respectiv 17,2% din numărul total de sosiri.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna august 2019 de 3,63 milioane, în creştere cu 25,9% comparativ cu luna august 2018. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 79,2%, respectiv 20,3% din numărul total de plecări.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada primele opt luni ale anului au însumat 9,14 milioane, în urcare cu 4,9% faţă de perioada 1 ianuarie – 31 august 2018.

În perioada de referinţă, din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 80,1%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 19,9%. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,3% din total turişti străini), iar din aceştia 84,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele opt luni din 2019 au însumat 20,87 milioane, în creştere cu 6,7% faţă de cele din perioada similară din 2018.

În perioada respectivă, din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,9%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 17,2%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (71,9% din total turişti străini), iar din aceştia 84,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în perioada 1.01-31.08.2019 a fost de 2,4 zile la turiştii români şi de 2,0 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada de referinţă a fost de 35,1% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,2 puncte procentuale faţă de perioada similară din 2018.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada 1.01-31.08.2019 s-au înregistrat la hoteluri (43,6%), bungalouri (34,2%), vile turistice(29,5%), hosteluri (26,8%), campinguri (26,1%) şi spaţii de cazare pe nave (25,9%).

Pe judeţe, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2019, sosirile turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică au înregistrat valori mai mari în: Capitală (1,33 milioane), Constanţa (1,16 milioane), Braşov (929.500), Cluj (446.300), Mureş (408.400) şi Prahova (392.700).

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor, acestea au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (4,41 milioane), Bucureşti (2,3 milioane), Braşov (1,87 milioane), Bihor (1,02 milioane), Vâlcea (992.900), Prahova (876.400) şi Cluj (838.400).

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (200.700), Israel (159.900), Italia (150.700), Ungaria (112.900), SUA (110.800), Franţa (103.800) şi Regatul Unit (93.500).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele opt luni din 2019 de 8,84 milioane, în creştere cu 10,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 75,2%, respectiv 22,3% din numărul total al sosirilor.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada respectivă de peste 16,20 milioane, în creştere cu 10,4% comparativ cu perioada similară din 2018.

Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 70,1%, respectiv 29,3% din numărul total de plecări.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...