Numirea noului preşedinte al Eurogroup a fost amânată pentru începutul lunii iulie
Actualul şef al Eurogroup, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, în funcţie din 2005 şi al cărui mandat se încheie pe 17 iulie, urmează să fie reconfirmat, potrivit mai multor surse europene.
Astfel, prelungirea ar urma să fie temporară sau printr-un nou mandat.
„Nu suntem în formaţie completă din cauza plecării cancelarului german Angela Merkel, care are o întâlnire parlamentară importantă la Berlin. Nu am luat o decizie pentru că necesită acordul celor 17 membri ai zonei euro”, a explicat Van Rompuy.
El a adăugat că este foarte probabil ca decizia să fie luată la începutul lunii iulie.
Până acum, liderii zonei euro nu au reuşit să ajungă la un consens în privinţa succesorului lui Juncker.
Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, candidat la această funcţie, nu a reuşit să obţină unanimitatea. Franţa în special a refuzat nominalizarea şi s-a declarat în favoarea reînnoirii mandatului lui Juncker, după ce iniţial a revendicat postul.
Numirea preşedintelui Eurogroup face parte dintr-un pachet de funcţii importante în zona euro, între care şi un post de director la Banca Centrală Europeană (BCE). Un alt luxemburghez, Yves Mersch, a fost prezentat pentru acest post.
Altă funcţie care trebuie atribuită este cea de director al Mecanismului European de Stabilitate (ESM), care intră în vigoare în iulie.
Dacă Wolfgang Schauble nu va obţine şefia Eurogroup, un alt german, Klaus Regling, aflat deja la conducerea Fondului European de Stabilitate Financiară, facilitatea care va fi înlocuită de ESM, ar putea să preia şefia mecanismului permanant.