Numiri la SRTv şi SRR, discutate marţea viitoare în Parlament

Economica.net
03 06. 2014
tvr_97640500

Potrivit acestuia, comisiile de specialitate se vor reuni marţi, la ora 10,00, pentru a analiza propunerile ce vor fi avansate de către grupurile parlamentare.

Marţi, pe ordinea de zi a plenului reunit al Parlamentului se vor mai afla numirea unui nou membru al Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, precum şi a şase consilieri la Curtea de Conturi.

‘Birourile Permanente au luat în discuţie situaţia de la SRTv, unde trebuie să înlocuim Consiliul de Administraţie fiindcă a ajuns la sfârşit de mandat, numirea preşedintelui SRTv pentru că domnia sa nu a putut să treacă prin plen, după ce a fost aprobat Consiliul de Administraţie. La Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (numirea unui membru – n.r.) şi, de asemenea, numirea Consiliului de Administraţie al BNR, precum şi numirea a şase consilieri ai Curţii de Conturi, care prin rotaţie trebuie să fie schimbaţi. S-a luat decizia ca grupurile parlamentare să facă propuneri, marţi, la ora 10,00, să se reunească comisiile şi marţi, de la 16,00, să fie şedinţa comună pentru aceste numiri’, a precizat Dumitrescu.