Numirile pentru noua conducere a BNR au fost amânate din iunie în septembrie. PSD nu s-ar fi decis încă la toți membrii CA pe care îi va susține, iar poziția lui Florin Georgescu este incertă

Alegerile pentru Consiliului de Administrație (CA) al BNR, au fost amânate până în luna septembrie, conform unor surse din piață. Poziția guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, rămâne imbatabilă, în timp ce Florin Georgescu, prim-viceguvernator, nu este decis dacă va mai prelua sau nu un nou mandat. Aceleași surse spun că PSD nu este încă decis care sunt membrii care îl vor reprezenta în viitorul CA al BNR.
Gabriela Ţinteanu - joi, 01 aug. 2024, 22:11
Numirile pentru noua conducere a BNR au fost amânate din iunie în septembrie. PSD nu s-ar fi decis încă la toți membrii CA pe care îi va susține, iar poziția lui Florin Georgescu este incertă

Deși până la data de 1 iulie trebuia să avem gata numirile pentru noua componență a CA-ului BNR, numirile au întârziat să apară. Conform unor surse din piața bancară, alegerile au fost decalate pentru luna septembrie 2024, în mare parte din cauza indeciziei PSD în privința membrilor pe care îi va susține pentru reprezentare în viitorul CA al BNR.

Ceea ce rămâne cert, indiferent de data alegerilor noului CA este faptul că actualul guvernator, Mugur Isărescu, va mai primi încă un mandat în fruntea BNR, doborându-și propriul record mondial de cel mai lung guvernator al unei bănci centrale, așa cum de altfel am anunțat deja.

Mugur Isărescu a declarat într-o conferință de presă că, ”dacă Parlamentul mi-o va cere, voi candida pentru un nou mandat”. În plus, premierul Marcel Ciolacu a declarat înainte de Paște că Mugur Isărescu va mai fi susținut politic pentru încă un mandat în poziția de guvernator.

Un punct nesigur al viitorului CA al BNR este dacă actualul prim viceguvernator al BNR, Florin Georgescu, va rămâne sau nu. Inițial era aproape sigur că se va retrage din motive de sănătate, apoi a apărut varianta că totuși își dorește să rămână măcar membru în poziția de membru al CA al BNR.

Marea bătălie se dă pentru posturile de viceguvernatori, care potrivit algoritmului politic, aparțin PSD și PNL

Cert este că, cel mai probabil, postul de prim-viceguvernator va urca Leonardo Badea, din actuala calitate de viceguvernator, având experiența necesară și susținerea celui mai mare partid din România, PSD.  Și despre acest lucru, Economica a scris în urmă cu mai multe luni.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu posturile de viceguvernatori ai BNR, deținute momentan de Eugen Nicolăescu (PNL) și Leo Badea (PSD), o miză importantă pentru oricare dintre partidele politice aflate la guvernare. Mandatele unora din actualii membri ai Consiliului de Administraţie al BNR, cum ar fi Cristian Popa şi Csaba Balint, vor fi probabil reînnoite.

Negocierile și propunerile pe filieră politică pentru numirile în viitorul consiliu de administrație au amânat numirea noului noului CA al BNR. Și pentru pozițiile neexecutive din CA al BNR vor fi interese politice. Ca de obicei, UDMR va avea o poziție. Rămâne de văzut dacă și USR va păstra un post în actualele condiții (când l-a primit era la guvernare). Bineințeles, există posibilitatea ca actualul membru, Cristian Popa să primească sprijinul unui alt partid politic și ră rămână pe poziție. O altă poziție este cea deținută de mediul academic.

Consiliul de administraţie al BNR pentru perioada 11 octombrie 2019 – 10 octombrie 2024 a fost numit prin Hotărârea nr. 19 din 3 iulie 2019 a Parlamentului României, confrorm site-ului BNR:

  • Guvernator – Academician Mugur Isărescu;
  • Prim-viceguvernator – Prof. univ. dr. Florin Georgescu;
  • Viceguvernator – Prof. univ. dr. Leonardo Badea;
  • Viceguvernator – Prof. univ. dr. Eugen Nicolăescu;
  • Membru – Csaba Bálint, CFA;
  • Membru – Dr. Gheorghe Gherghina;
  • Membru – Cristian Popa, CFA;
  • Membru – Dr. Dan Radu Rușanu;
  • Membru – Prof. univ. dr. Virgiliu Stoenescu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a prelungit până la 19 decembrie termenul de aplicare a amnistiei fiscale
Guvernul a prelungit până la 19 decembrie termenul de aplicare a amnistiei fiscale
Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la data de 19 decembrie 2024, dar termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenţia de a beneficia......
Sancțiuni mai blânde pentru erori în raportarea RO e-Transport la primele abateri, începând din 21 noiembrie 2024
Sancțiuni mai blânde pentru erori în raportarea RO e-Transport la primele abateri, începând din 21 noiembrie 2024
Regimul sancțiunilor aplicabile pentru nerespectarea obligațiilor de raportare aferente sistemului RO e-Transport a fost ...
Burduja: Guvernul a adoptat, pentru prima dată în ultimii 17 ani, Strategia Energetică a României
Burduja: Guvernul a adoptat, pentru prima dată în ultimii 17 ani, Strategia Energetică a României
Ministerul Energiei a reuşit să promoveze joi, în Guvern, după aproximativ un an de consultări, de muncă voluntară, ...
Piețele financiare reacționează după ce Robert F. Kennedy a fost numit ministru al sănătății în SUA. Acțiunile Pfizer și Moderna, scăderi imediat după anunț
Piețele financiare reacționează după ce Robert F. Kennedy a fost numit ministru al sănătății în SUA. Acțiunile ...
Recenta numire a lui Robert F. Kennedy Jr. în funcția de secretar al Sănătății și Serviciilor Umane de către președintele ...