O agenţie guvernamentală din SUA vrea despăgubiri de 6 mld. dolari de la Bank of America

O agenţie federală din SUA responsabilă de supravegherea companiilor de creditare ipotecară Fannie Mae şi Freddie Mac vrea să obţină de la Bank of America despăgubiri de 6 miliarde dolari pentru practici de dinaintea crizei financiare, au declarat surse apropiate situaţiei, pentru Financial Times.
Economica.net - lun, 21 oct. 2013, 09:04
O agenţie guvernamentală din SUA vrea despăgubiri de 6 mld. dolari de la Bank of America

Agenţia Federală pentru Finanţarea Locuinţelor a dat în judecată 17 instituţii de credit, acuzându-le că au încălcat mai multe legi la vânzarea de instrumente financiare garantate prin ipoteci către Fannie Mae şi Freddie Mac. Cele două companii au ajuns în 2008 aproape de colaps, din cauza tranzacţiilor încheiate cu aceste bănci.

Suma vizată de la Bank of America este mai mare decât despăgubirile pe care agenţia federală le-ar primi de la banca JPMorgan în urma unei înţelegeri amiabile record, de 13 miliarde de dolari, a instituţiei de credit cu autorităţile americane într-un caz similar. Agenţia Federală pentru Finanţarea Locuinţelor ar încasa 4 miliarde de dolari din acordul cu JPMorgan, dacă acesta se confirmă.

Bank of America are cea mai mare potenţială expunere dintre cele 17 bănci aduse în faţa instanţei de către ageţia federală, cu instrumente financiare în valoare totală de 57 de miliarde de dolari, faţă de 33 de miliarde de dolari în cazul JPMorgan.

Royal Bank of Scotland are o expunere de 30 de miliarde de dolari şi ar putea primi o amendă de mai multe miliarde de dolari, notează cotidianul britanic.

Printre instituţiile de credit care ar putea primi amenzi mai mici se numără Credit Suisse, Goldman Sachs şi Barclays. UBS, Citigroup şi divizia financiară a General Electric au încheiat deja acorduri amiabile cu autorităţile.

Te-ar mai putea interesa și
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Peste 290 de persoane, de la bordul avionului dar şi de la sol, au murit în catastrofa aviatică produsă joi în oraşul indian Ahmedabad, dar un pasager cetăţean britanic, de origine indiană,......
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Guvernul italian a alocat joi 200 de milioane de euro pentru a menţine pe linia de plutire oţelăria Acciaierie d'Italia ...
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide negocierile privind taxele vamale impuse de Beijing – surse Reuters
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide ...
Negociatorii care îi reprezintă pe producătorii francezi de coniac au sugerat preţuri minime pentru exporturile către ...
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni pe care Bruxelles-ul vrea să-l impună Moscovei
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni ...
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anticipat joi "o mare bătălie" în interiorul Uniunii Europene cu privire ...