Străinii vor să cumpere 100.000 de ha de pădure românească pentru a o salva de la tăiere
Fundaţia Conservation Carpathia (FCC), o organizaţie nonguvernamentală susţinută de prinţul Charles al Marii Britanii şi care funcţionează cu bani proveniţi din donaţii ale străinilor, vrea să cumpere aproximativ 100.000 de hectare de pădure în România, cu scopul de a o proteja de tăierile masive şi exploatarea forestieră, scrie publicaţia scotsman.com. Cu bani din donaţii, FCC vrea să pună bazele uneia dintre cele mai mari rezervaţii naturale. „un rai al urşilor şi lupilor”.
„Zona Carpaţilor româneşti este printre cele mai sălbatice din Europa. Acolo trăiesc carnivore mari şi bio-diversitatea este grozavă. Toate acestea sunt acum ameninţate de defrişări şi exploatare, astfel că încercăm să le protejăm pentru generaţiile următoare”, a declarat, pentru The Scotsman, Christoph Promberger, director executiv FCC.
Miza FCC este cu atât mai importantă, scrie publicaţia, cu cât în pădurile din Carpaţi trăieşte mai bine de jumătate din populaţia de lupi şi lincşi din Europa, dar şi majoritatea urşilor bruni de pe continent. Flora şi fauna sunt la fel de variate.
FCC s-a implicat în procesul de salvare a pădurilor încă din 2013 când a început o amplă campanie de eradicare a tăierilor ilegale. Mai mult, Fundaţia a achiziţionat deja în jur de 16.000 de hecatre de pădure, pentru a le proteja, procesul fiind în desfăşurare.
„Este dificil să cumpărăm pădure în România, pe de o parte pentru că ne ia foarte mult timp să îi găsim pe proprietari şi, pe de altă parte, pentru că este greu să cumpărăm de la ei sau de la asociaţiile de proprietari. Dar Fundaţia a reuşit să se alăture uneia dintre cele mai importante Asociaţii de proprietari de pădure şi este posibil să putem adăuga alte 5.300 de hectare. FCC are, totodată, posibilitatea de a cumpăra câteva proprietăţi mari în Carpaţii de Est”, se arată într-un raport al Fundaţiei de anul trecut.
„Am cumpărat 16.000 de ha şi dorim să mai cumpărăm suprafeţe importante”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficiali ai Fundaţiei. Potrivit acestora, suprafeţele achizitionaţe deja se aflaă la Leoata, Piatra Craiului şi Iezer Păpuşa, iar valoarea investiţiei de până acum se cifrează la aproximativ 40.000 de euro. „Banii provin de la fundaţii şi filantropi internaţionali”, ne-au declarat oficialii Fundaţiei.
După finalizrea procesului de achiziţii, care va dura 10-20 de ani, Fundaţia va transforma întreaga zonă într-un parc naţional care va fi donat statului, în momentul în care va exista un sistem de finanţare şi amenajare cu standarde internaţionale pentru ariile protejte din Romania, potrivit FCC.
O bogăţie care se vrea exploatată
Potrivit The Scotsman, imediat după 1989 pădurile României au trezit interesul unor companii multinaţionale care se ocupă de exploatarea forestieră şi care au reuşit să cumpere promiţând investiţii masive, locuri de muncă şi oferte bune celor care şi-au primit pământurile în urma retrocedărilor.
Tăierile ilegale reprezintă un alt fenomen de amploare, astfel că, potrivit datelor ONG-urilor, în perioada 1990-2011 s-au tăiat aproximativ 366.000 de hectare de pădure.
În momentul de faţă, compania care exploatează cea mai mare suprafaţă de teren din România este IKEA, retailerul suedez de mobilă care a achiziţionat recent 33.600 de ha de pădure de la o firmă suedeză, Greengold, condusă de foştii parteneri ai universităţii americane Harvard în România. Pădurea celor de la IKEA este situată în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea, Botoşani şi Bihor.