O bancă suedeză îl va înlocui pe economistul său șef cu un furnizor de date și analize

05 07. 2021
Erik Penser

Jonas Thulin, directorul diviziei de gestionare a activelor de la Erik Penser Bank, a precizat că această divizie a decis să urmeze recomandările de investiţii formulate de un furnizor extern de date şi analize în loc să aibă încredere în opiniile unui economist.

„Piaţa tranzacţionează pe baza datelor, nu a opiniilor economiştilor, şi de acea este normal ca datele să fie pe primul loc”, a spus Jonas Thulin, care gestionează active în valoare de şapte miliarde de dolari.

Thulin a precizat că pandemia a scos în vedere avantajele de a-ţi baza deciziile de investiţii numai pe baza analizei datelor, fără ca acestea să fie filtrate prin punctul de vedere al unui economist.

„În luna aprilie, datele arătau în mod clar o revenire în V a economiei, chiar dacă mulţi economişti aveau ezitări cu privire la forma revenirii”, a spus Jonas Thulin. Acesta a mai afirmat că în comunitatea economiştilor există mult prea mult consens pentru a putea face opinii informate cu privire la piaţă. „Ne străduim să ne bazăm deciziile de investiţii pe baza unor analize nepărtinitoare iar datele sunt deasupra tuturor”, a spus Thulin.