O carte aparţinând preşedintelui George Washington a fost vândută cu 9,8 milioane de dolari

O colecţie istorică de texte ale Congresului care a aparţinut primului preşedinte american George Washington şi include o copie adnotată a Constituţiei, a fost achiziţionată vineri de la casa de licitaţii Christie's din New York cu 9,82 milioane de dolari, relatează AFP.
Economica.net - sâm, 23 iun. 2012, 05:27
O carte aparţinând preşedintelui George Washington a fost vândută cu 9,8 milioane de dolari

Cartea cu copertă din piele este semnată de preşedinte pe prima pagină şi a fost legată special pentru el în 1789, primul său an la preşedinţie. Pe marginea textului Constituţiei, George Washington a adăugat mai multe paranteze şi câteva note marginale.

Volumul a fost achiziţinat de asociaţia Mount Vernon Ladies, care se ocupă cu conservarea rezidenţei istorice a fostului preşedinte de la Mount Vernon (Virginia, în est).

Opera se va întoarce la reşedinţa preşedintelui pentru a fi expusă începând cu anul viitor, a precizat în cadrul unei conferinţe de presă Ann Bookout, una dintre responsabilele domeniului de la Mount Vernon.

Preţul de 9,8 milioane de dolari este de trei ori mai mare ca estimările iniţiale, plasate între 2 şi 3 milioane de dolari. Acesta reprezintă un record pentru o carte care a aparţinut preşedintelui Washington.

Te-ar mai putea interesa și
2024 în cifre: Cei mai mari producători auto rămân cei tradiționali, dar chinezii vin puternic din urmă
2024 în cifre: Cei mai mari producători auto rămân cei tradiționali, dar chinezii vin puternic din urmă
În ciuda creșterii tot mai vizibile a producătorilor auto din China, clasamentul celor mai puternici constructori de mașini din lume în 2024 este dominat de grupurile tradiționale. Lucrurile se......
Secretarul General al ONU a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen și Israel
Secretarul General al ONU a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen și Israel
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen şi Israel ...
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA au declarat joi că analiza eșantioanelor din primul caz sever ...
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Dificultăţile economiei chineze şi stagnarea celei germane au fost două dintre focarele de îngrijorare în domeniul ...