O carte aparţinând preşedintelui George Washington a fost vândută cu 9,8 milioane de dolari

Economica.net
23 06. 2012
carte_george_washington_54752800

Cartea cu copertă din piele este semnată de preşedinte pe prima pagină şi a fost legată special pentru el în 1789, primul său an la preşedinţie. Pe marginea textului Constituţiei, George Washington a adăugat mai multe paranteze şi câteva note marginale.

Volumul a fost achiziţinat de asociaţia Mount Vernon Ladies, care se ocupă cu conservarea rezidenţei istorice a fostului preşedinte de la Mount Vernon (Virginia, în est).

Opera se va întoarce la reşedinţa preşedintelui pentru a fi expusă începând cu anul viitor, a precizat în cadrul unei conferinţe de presă Ann Bookout, una dintre responsabilele domeniului de la Mount Vernon.

Preţul de 9,8 milioane de dolari este de trei ori mai mare ca estimările iniţiale, plasate între 2 şi 3 milioane de dolari. Acesta reprezintă un record pentru o carte care a aparţinut preşedintelui Washington.