O casă monument istoric de secol XIX situată în centrul Capitalei este scoasă la vânzare cu 900.000 de euro pe platforma de imobiliare Storia.ro

O clădire în stil eclectic din centrul capitalei, complet restaurată, cu detalii arhitecturale remarcabil de bine păstrate, se vinde cu 900.000 de euro pe Storia.ro, platforma de imobiliare lansată de OLX, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - lun, 24 iul. 2023, 22:02
O casă monument istoric de secol XIX situată în centrul Capitalei este scoasă la vânzare cu 900.000 de euro pe platforma de imobiliare Storia.ro

Imobilul este deosebit prin arhitectura și decorațiunile sale interioare și are nouă camere dispuse la parter și la mansardă. Casa amintește de farmecul de odinioară al Micului Paris prin ornamentele sale păstrate peste mai bine de 100 de ani. Clădirea poate găzdui atât o locuință privată, cât și un sediu de firmă cu birouri.

CLădirea este situaă pe una dintre arterele istorice ale Capitalei și a fost ridicată în stil eclectic de inspirație franceză la finalul secolului al XIX-lea. La 1911, conform cadastrelor vremii, proprietatea aparținea unui anume Nae Budișteanu. Amprenta la sol a proprietății, poziționarea, fațada de la stradă, amplitudinea parcelei, toate ne indică statutul financiar și poziția elevată în societate a proprietarului casei la vremea aceea.

Casa păstrează amprenta la sol de la 1911 și are o dispunere tip vagon, tipică pentru finalul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX. Are două intrări, una principală și cea secundară, ce fusese folosită de personalul administrativ. Acoperișul din tablă de inspirație franțuzească are ferestre rotunde tip oculus. Scările de la intrarea principală sunt din piatra originală și sunt valoroase din punct de vedere stilistic. Ele fac intrarea în piano nobile din casa tip hoch-parter („parter înalt”), casele tip hoch-parter fiind reprezentative pentru București și pentru arealul în care se află aceast imobil. Decorațiunile exterioare de pe fațade și de la ancadramentele ferestrelor sunt delicate și se încadrează stilistic în curentul Beaux-Arts: ghirlande vegetale, volute, denticuli la cornișă, panglici decorative, frunza de acant, baluștri. Fațada din curte prezintă și o seră amplă cu feroneria originală care deservește o loggie. Casa a fost complet restaurată în 2008.

Camerele cu tavan înalt sunt predominant spațioase și luminoase. Înălțimea pereților este de aprox. 4,5 ml ceea ce conferă monumentalitate întregului spațiu. Elementele cheie ce păstrează atmosfera de epocă și la interior sunt stucaturile de pe tavan (unele dintre ele prezentând amorași în dans), medalioanele, cartușele și decorațiunile, sobele de faianță albă de Meissen (sau Hardtmuth), ușile cu tâmplăria originală și ferestrele cu tâmplăria originală: suprafețe vitrate ample prin care intră lumina naturală. Una dintre sobe are detalii tip Art Nouveau, iar cealaltă înfățișează povestea „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Frații Grimm, un basm german de referință (soba cu opt rânduri de cahle având o ilustrație deosebită cu inscripția „Dornröschen”). Sobele extrem de valoroase sunt unitare din punct de vedere stilistic, fiind decorate cu elemente clasicizante (fronton, cornişă cu elemente vegetale, frize, cartuşe, medalioane, volute, scoici, ghirlande, bumbi).

Ușile sobelor sunt din fontă și prezintă motive geometrice și vegetale. Demisolul este funcțional și păstrează plafonul tipic din cărămidă, iar mansarda oferă spații alternative generoase. Mai precis, la mansardă s-a creat un al doilea etaj, deci practic proprietatea dispune de trei niveluri. Parterul cu suprafața de aprox. 242 mp dispune de un living de 30 mp, patru camere, o bucătărie, trei băi, șase holuri și loggia, iar mansarda cu suprafața de 227 mp are un living open space de 100 mp și două camere: una de 73 mp și cealaltă de 22 mp, două băi și două holuri.

Case este un monument istoric de tip B se află într-o zonă protejată extrem de valoroasă din perspectivă arhitecturală și istorică. Zonele construite protejate sunt fragmente de oraș care au un caracter aparte și au fost stabilite din nevoia de a conserva atmosfera, imobilele și peisajele și pentru a le marca importanța. Artera pe care se află această vilă este la rândul său istorică, și are nu mai puțin de 50 de monumente istorice pe aproximativ 2 km lungime. Traseul Căii Călărașilor a făcut la început legătura între centrul politic, social și comercial al orașului și punctul de acces Bariera Vergului. S-a numit, de aceea, „Podul Vergului”, până în 1877, când strada a fost redenumită în cinstea victoriei din Războiul de Independență. „Călăraşii” erau ostaşii de cavalerie, „călăreţii”, „dorobanţii călare” sau „umblătorii”, cum li se mai spunea popular, și au avut un rol esențial în câștigarea Războiului de Independență.

Se întâlnesc aici reședințe de oameni avuți din secolul al XIX-lea alături de locuințe mai modeste construite prin tehnici tradiționale ale meseriașilor sau ale producătorilor și comercianților de alimente care deserveau Bucureștii odinioară (aflându-se în proximitatea Halei Traian). Printre acestea, se află și imobile de secol XX în stil neo-românesc alături de blocuri moderniste, Art Deco. Amplasarea curților, a vegetației, copaci și alte plante cultivate sau apărute spontan contribuie și ele la atmosfera specifică zonei. Casa este un element identitar al capitalei și datorită stilului său architectural se încadrează perfect în motivele pentru care Bucureștii au căpătat denumirea de „Micul Paris”. Casa dispune și de o curte generoasă cu spațiu verde, curte care odinioară găzduia trăsurile cu cai și astăzi poate acomoda locuri de parcare.

Materialul face parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză. Acest material a fost realizat în parteneriat cu Ana Rubeli – storyteller cultural și fondator al Asociației Culturale Aici a stat.

Despre Storia.ro

Storia.ro e platforma de imobiliare lansată de OLX și poate fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. R

În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei patru pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...