O centrală nucleară din Argentina este sub supraveghere – Greenpeace

O centrală nucleară argentiniană, Atucha 1, are unul dintre cele 19 reactoare sub supravegherea Agenţiei pentru Energia Nucleară (AEN) după ce au fost descoperite fisuri la Doel 3, în Belgia, a anunţat marţi Greenpeace Argentina la Buenos Aires, relatează AFP.
Economica.net - mie, 22 aug. 2012, 04:45
O centrală nucleară din Argentina este sub supraveghere - Greenpeace

Atucha 1, „este unul dintre reactoarele care sunt în folosinţă, ale cărui cuve au fost furnizate de către compania olandeză RDM”, a declarat organizaţia pentru protecţia mediului.

Potrivit Greenpeace, Atucha, situată în provincia Buenos Aires, „este în stare de alertă după detectarea unor fisuri în structura metalică a centralei nucleare Doel 3 din Belgia, furnizată de aceeaşi companie, din cauza riscului unui defect de fabricaţie”.

La Doel 3, după descoperirea acestor fisuri, în timpul unui control complet al cuvei, reactorul a fost oprit şi autorităţile belgiene s-au declarat „sceptice” cu privire la posibilitatea repornirii.

Aceste fisuri sunt nişte „defecte ale cămăşuirii”, însemnând fisuri în metalul de la baza cuvei apărute în timpul fabricaţiei, în momentul acoperirii cu un strat de oţel inoxidabil.

AEN, o agenţie specializată din cadrul Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a susţinut pe pagina proprie de Internet că supraveghează îndeaproape situaţia tuturor reactoarelor din lume ale căror cuve au fost furnizate de RDM.

Te-ar mai putea interesa și
Românii care își fac loc pe un segment imobiliar în plin boom: GELD Capital Management și REPACO țintesc un portofoliu de parcuri de retail de peste 70 de milioane de euro
Românii care își fac loc pe un segment imobiliar în plin boom: GELD Capital Management și REPACO țintesc un portofoliu ...
Dezvoltatorul REPACO, deținut GELD Capital Management și Muntenia Engineering & Construction, a accelerat investițiile într-un segment imobiliar dominat de investitori străini și care acum......
Recall masiv la General Motors. 721.000 de vehicule vândute recent pot avea probleme la motor
Recall masiv la General Motors. 721.000 de vehicule vândute recent pot avea probleme la motor
Marele grup american General Motors (GM) recheamă în service 721.000 de SUV-uri și pick-up-uri din întreaga lume din ...
BVB a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți
BVB a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în creştere pe majoritatea indicilor, iar valoarea tranzacţiilor a fost ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: 14 din 15 km de la Curtea de Argeș la Băiculești, gata de trafic – secretar de stat
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: 14 din 15 km de la Curtea de Argeș la Băiculești, gata de trafic – secretar ...
Simulare de traseu pe viitorul tronson din Autostrada A1 Sibiu - Pitești ce urmează să fie dat în trafic luna viitoare. ...