O coaliție de cinci state condusă de SUA a lansat o inițiativă de strângere a legăturilor cu țările din zona Asia-Pacific, pentru a contracara influența Beijingului
Cele cinci ţări au difuzat o declaraţie comună privind mecanismul „Partners in the Blue Pacific” (Parteneri în Pacificul Albastru) prin se angajează să caute modalităţi mai eficiente de a face faţă „presiunii în creştere asupra ordinii internaţionale libere şi deschise, bazate pe reguli”.
Documentul menţionează domenii posibile de cooperare cu state cum ar fi Fiji, Micronezia şi Tonga, printre care schimbările climatice, transportul, securitatea maritimă, sănătatea şi educaţia.
Statele Unite şi aliaţii lor, inclusiv Japonia, sunt alarmate de încercările Chinei de a-şi spori influenţa în Pacific prin iniţiative cun ar fi pactul de securitate încheiat în aprilie cu Insulele Solomon. Conform acestuia, Beijingul va putea trimite efective de poliţie, militari şi alte categorii de personal înarmat, iar navele chineze vor putea ancora în insule.
Presa australiană a semnalat şi încercări, deocamdată nereuşite, ale Chinei de a convinge alte state insulare din Pacific să semneze acorduri comerciale, de securitate sau de cooperare poliţienească, ori referitoare la pescuit.
De asemenea, China a militarizat avanposturi în Marea Chinei de Sud şi a efectuat de mai multe ori incursiuni în apele japoneze din jurul insulelor Senkaku din Marea Chinei de Est, controlate de Tokyo, dar revendicate de Beijing.
Noua iniţiativă a aliaţilor SUA urmăreşte să ofere rezultate ţărilor vizate şi să creeze legături mai strânse cu Forumul Insulelor din Pacific, ca principal motor al acţiunilor regionale.
Declaraţia comună anunţă intenţia Washingtonului de a-i invita anul acesta pe miniştrii de externe din cele patru state partenere, pentru o evaluare a progreselor.
Sursa foto: Abc.net.au