O companie aeriană reia zborurile directe dintre Bucureşti şi Kiev

Economica.net
16 07. 2016
dniproavia_49244000

Dniproavia va începe pe 2 septembrie zborurile directe care leagă Bucureştiul de capitala Ucrainei. Compania va opera cele patru zboruri/săptămână cu aeronave de tip Embraer ERJ145, potrivit routesonline.com. Programul zborurilor este afişat în sistemul de rezervări al companiei doar până la 28 octombrie. 

Şi clienţii companiei aeriane Ukraine International Airlines vor putea rezerva bilete de avion pe zborurile Dniproavia. Orarul de zbor este: 

Z6560/PS1560 Kiev 14.40 – 16.20 Bucureşti 
Z6561/PS1561 Bucureşti 17.00 – 18.40 Kiev

Un zbor dus întors costă 189 de euro în luna octombrie. 

Ultima companie care a operat zboruri pe ruta Bucureşti-Kiev a fost Aerosvit, şi care în 2013 a intrat în faliment. Primul zbor Aerosvit în România a fost lansat pe 30 aprilie 2010. 

Dniproavia, cunoscută şi sub numele de Dnepravia, este o companie aeriană cu baza pe Aeroportul Internaţional Dnipropetrovsk.  Dniproavia operează zboruri interne, dar şi internaţionale, spre Germania, Austria, Rusia, Georgia şi Armenia.

Fondată în 1933, compania aeriană făcea parte din grupul sovietic Aeroflot. În 2009 a intrat sub umbrela Privat Group, controlată de magnatul Ihor Kolomoyskyi, care deţinea şi Aerosvit. Din 2012, Dniproavia nu a mai operat zboruri cu propriile coduri, ci a operat zboruri pentru compania mamă, Aerosvit. Dniproavia are în prezent o flotă de cinci aeronave Embraer ERJ145 şi un Boeing 737.