O companie din Serbia ar putea importa 15.000 de tone de soia din România

Economica.net
02 09. 2012
url_19992900

Directorul general de la Sojaprotein, Branislava Pavlovic, a declarat sâmbătă că societatea ar putea fi nevoită să cumpere 15.000 de tone de soia boabe nemodificată genetic, cel mai probabil din ţările vecine Croaţia, România sau Ungaria. Sojaprotein are nevoie anual de peste 200.000 de tone de soaia boabe iar seceta din acest an a redus recolta din Serbia cu 35% până la 284.500 de tone.

Grupul agroindustrial Victoria Group, care deţine Sojaprotein, are de gând să-şi dubleze exporturile anuale după ce va finaliza anul viitor un program de investiţii de 100 milioane de euro cu ajutorul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care controlează 21,4% din acţiunile Victoria Group.

Preşedintele BERD, Suma Chakrabarti, a declarat că Victoria Group este un exemplu pentru întreaga regiune. ‘Vedem un potenţial imens în sectorul agroindustrial’, a declarat Suma Chakrabarti. Preşedintele BERD a adăugat că banca a investi peste trei miliarde de euro în Serbia în ultimii 10 ani şi până la finele anului următor va aproba noi credite în valoare de 800 milioane de euro.