O companie elveţiană a deschis la Arad o fabrică de componente pentru elicoptere – Falcă

O companie elveţiană a deschis, în municipiul Arad, o fabrică de componente pentru elicoptere, iar producţia a început de câteva zile, potrivit primarului Gheorge Falcă investiţia de câteva milioane de euro urmând să fie inaugurată în scurt timp
Economica.net - mie, 27 nov. 2013, 13:30
O companie elveţiană a deschis la Arad o fabrică de componente pentru elicoptere - Falcă

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că o companie cu capital elveţian a deschis o fabrică de componente pentru elicoptere, în Zona Industrială Vest a municipiului, situată la ieşirea din oraş spre Nădlac.

Potrivit edilului, investiţia este de câteva milioane de euro, iar producţia a început de câteva zile într-o hală de aproximativ 2.000 de metri pătraţi pe care investitorii au preluat-o gata construită şi au adaptat-o nevoilor.

„Investitorii au cerut discreţie, să nu dăm numele companiei până la inaugurare, care va avea loc în scurt timp. Ei au venit la Arad în vară, după ce iniţial intenţionaseră să investească la Timişoara. Aici au găsit condiţii pentru a începe producţia imediat, aşa cum au dorit”, a declarat Falcă.

Primarul nu a putut preciza ce fel de componente şi pentru ce elicoptere se produc la Arad, afirmând că informaţiile vor fi date publicităţii de către investitori în momentul inaugurării fabricii.

Te-ar mai putea interesa și
Înăsprirea mediului fiscal, cea mai proastă opțiune a Guvernului, spune Adrian Izvoranu, vicepreședinte al Confederației Patronatul Român
Înăsprirea mediului fiscal, cea mai proastă opțiune a Guvernului, spune Adrian Izvoranu, vicepreședinte al Confederației ...
Abordarea rigidă, de înăsprire a mediului fiscal, este cea mai proastă opțiune pe care o poate lua la ora actuală Guvernul, a declarat Adrian Izvoranu, vicepreședinte al Confederației......
Top 10 al companiilor care exportă cereale din România
Top 10 al companiilor care exportă cereale din România
Clasamentul celor mai mari traderi de cereale prezenți pe piața din România este dominat de companii străine – olandeze, ...
Ce semne dă începutul lui 2025 cu privire la prețul alimentelor de bază. Exceptând porcul, totul este mai scump
Ce semne dă începutul lui 2025 cu privire la prețul alimentelor de bază. Exceptând porcul, totul este mai scump
În prima săptămână a lui 2025, prețurile medii de producător au fost mai mici la carnea de porc, dar mai mari la carnea ...
CAS datorată de două ori pentru unele venituri extrasalariale de la mai multe firme în 2025, dacă venitul total se află într-un plafon diferit faţă de cel pentru care s-a reţinut deja contribuţia
CAS datorată de două ori pentru unele venituri extrasalariale de la mai multe firme în 2025, dacă venitul total se află ...
Am intrat în al treilea an în care sunt în vigoare reguli suplimentare de determinare şi plată a CAS pentru oamenii ...