O companie germană promite un vehicul electric cu încărcare solară cu un preț maxim de 30.000 de euro
Start-up german cu trei acționari care au decis să înființeze compania în 2016, Sono Motors dezvoltă de ani buni autoturismul electric Sion care se poate încărca și de la soare.
Pentru realizarea acestui deziderat, inginerii Sono Motors au acoperit capota motorului și plafonul vehiculului cu celule solare. Grație acestora, pe lângă autonomia de 305 km asigurată de o singură încărcare a pachetului de baterii de 54kWh, mașina poate parcurge, în medie, încă 112 km rezultați săptămânal din energia solară. Cei de la Sono Motors susțin chiar că, în săptămânile cu soare din abundență, autonomia se poate majora cu până la 245 km.
În perioadele fără soare puternic, atunci când generarea de energie din panourile solare ale mașinii este redusă, mașina poate fi încărcată fără probleme la orice stație publică.
Conform germanilor, la o stație publică DC CCS de 75 kW, Sono Sion se poate încărca până la 80% în doar 35 de minute, iar până la 100% în circa o oră. În cazul utilizării unei stații AC Type 2, mașina primește maximum 11 kW și se încarcă până la 80% în circa patru ore (100% în cinci ore). Încărcarea completă la o priză casnică durează circa 12,5 ore.
Dacă toate cele de mai sus sună deja frumos pentru cei care utilizează mașini electrice, trebuie adăugat că modelul Sono Sion poate fi utilizat și pentru stocarea energiei. Astfel, mașina poate încărca din energia stocată în baterie, prin sistemul V2G, alte vehicule electrice cu până la 11 kW sau echipamente casnice.
Mașina pe care Sion Motors promite să o comercializeze începând cu 2023 costă în prezent 29.900 de euro care, preț care – conform oficialilor companiei – nu va crește în ciuda scumpirilor din ultima perioadă. Cei 19.103 clienți care au plasat deja comenzi ferme au trebuit să achite un avans (rezervare) de 500 de euro.
Pentru a produce Sono Sion, compania germană a încheiat un acord pentru asamblarea a 257.000 de unități cu Valmet Automotive la uzina acestei companii din Uusikaupunki, Finlanda. Conform contractului, toate aceste vehicule trebuie asamblate în maximum șapte ani (2023 – 2030).
Cu mai puțin de o lună în urmă, un alt start-up, olandez de această dată, a prezentat oficial primul său model 100% electric care, prin panourile solare cu care este dotat, poate parcurge peste 1.000 km cu o singură încărcare. Conform LifeNews.ro, olandezii susțin că modelul electric Lightyear 0 își asigură, prin panourile electrice amplasate pe capota motorului și plafon, o autonomie zilnică de circa 70 km.
Este interesant de menționat că modelul Lightyear 0 va fi asamblat tot de Valmet Automotive, însă prețul său va fi de 250.000 de euro.