O creştere cu 10% a veniturilor bugetarilor duce la o accelerare cu 3,5 puncte procentuale a dinamicii salariale din industrie – BNR

Economica.net
04 07. 2017
bani_7694578_35312300

Conform sursei citate, a fost abordat un demers de cercetare privind evoluţia salariilor din sectorul bugetar, precum şi cel privat.

‘Un demers de cercetare care a abordat o temă conexă pieţei muncii s-a referit la legătura dintre evoluţia salariilor din sectorul bugetar şi cea a salariilor din sectorul privat. Evaluarea intensităţii acestei legături este relevantă din perspectiva influenţelor inflaţioniste, dar şi a evaluării poziţiei competitive a economiei, în contextul în care majorarea salariilor în sectorul public are potenţialul de a se răsfrânge la nivelul veniturilor care prevalează în sistemul privat (influenţa cunoscută sub numele de efect de demonstraţie), independent de evoluţia productivităţii muncii’, afirmă BNR.

De asemenea, Banca Centrală susţine că majorările salariale ce au avut loc în anul 2015 au exercitat influenţe inflaţioniste, concomitent cu deteriorarea competitivităţii prin preţ.

‘Testele econometrice au relevat existenţa unei relaţii pe termen lung semnificative statistic între nivelul de remunerare din industrie şi salariul mediu din sectorul bugetar. Astfel, în termeni cantitativi, o creştere cu 10% a veniturilor angajaţilor din mediul bugetar conduce la o accelerare cu 3,5 puncte procentuale a dinamicii salariale din industrie, în decurs de 1 an. Astfel, majorările salariale din sistemul public care au avut loc pe parcursul anului 2015 au exercitat influenţe în sens inflaţionist, concomitent cu deteriorarea competitivităţii prin preţ. Rezultatele acestei cercetări au fost prezentate în caseta intitulată ‘Efectul de demonstraţie – în ce măsură creşterile salariale din sectorul bugetar influenţează dinamica salarială în industrie?’, inclusă în Raportul asupra inflaţiei din luna februarie 2016′, a precizat Banca Naţională a României.