O decizie privind vaccinul Pfizer-BioNTech, cel mai târziu la 29 decembrie – Agenţia Europeană a Medicamentelor

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat marţi că va organiza cel mai târziu la 29 decembrie o reuniune extraordinară pentru a da - sau nu - undă verde comercializării vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de companiile germană BioNTech şi americană Pfizer, transmite AFP.
Economica.net - mar, 01 dec. 2020, 12:05
O decizie privind vaccinul Pfizer-BioNTech, cel mai târziu la 29 decembrie - Agenţia Europeană a Medicamentelor

„Dacă informaţiile prezentate sunt suficient de solide pentru a trage o concluzie în ce priveşte calitatea, siguranţa şi eficacitatea vaccinului, EMA îşi va finaliza evaluarea în cadrul unei reuniuni extraordinare prevăzute să aibă loc cel mai târziu pe 29 decembrie”, a afirmat într-un comunicat agenţia europeană.

O singură companie a mai solicitat autorizarea de comercializare pe piaţa Uniunii Europene pentru vaccinul său, Moderna, aceasta aşteptând o decizie cel târziu pe 12 ianuarie 2021, menţionează dpa şi Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi într-un atac israelian în Fâşia Gaza, armata israeliană susţinând......
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...