O echipă de cercetători români vrea să breveteze o soluţie de termoizolare a clădirilor cu lână de oaie

Economica.net
20 03. 2019
lana_de_oaie_23208300

Soluţia de termoizolare, prezentată la ediţia din acest an a Salonului Internaţional al Cercetării Ştiinţifice, Inovării şi Inventicii ProInvent, ar putea înlocui polistirenul, susţin inventatorii lui, în condiţiile în care lâna de oaie este un foarte bun izolant termic şi fonic.

„Pornind de la propunerea ministrului Agriculturii, Petre Daea, de valorificare a potenţialului ovin din România, noi propunem mai mult, şi anume să valorificăm atât lâna de oaie, cât şi să ne inspirăm din tradiţia pe care o avem de-a lungul sutelor de ani de istorie şi, prin inovare, să ajungem la un mediu de locuit sănătos, puţin poluant, ecologic. Resursa de lână de oaie există, dar nu este valorificare, astfel că se ajunge la aruncatul lânii pe câmp sau la arderea ei. România se află printre primele 5 ţări din Europa care au această resursă. Noi am depus o cerere de brevet de invenţie pentru panouri termoizolatoare compozite, cu miez din lână de oaie, cu scopul creşterii confortului termic în spaţiile de locuit, clădiri administrative, spaţii închise destinate desfăşurării activităţilor industriale sau agro-zootehnic. Lâna de oaie are capacităţi de izolare termică şi fonică, permeabilitate la aer şi apă”, a spus Andreea Hegyi, cercetător în cadrul sucursalei Cluj a Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltarea Teritorială Durabilă.

Aceasta a explicat că rasele româneşti de oaie au o lână cu fir gros, care este mai puţin potrivită pentru industria textilă, astfel că ar putea prinde teren acest tip de valorificare, ca izolator termic.

Hegyi a explicat că lână este încasetată într-o carcasă de material compozit pe bază de liant anorganic – ciment sau var, cu dimensiuni de 30X30 cm şi grosime de 10 cm. Acestea se aplică pe peretele exterior sau interior al unei clădiri.

„La îmbinarea dintre două panouri se foloseşte vată minerală provenită din construcţii. Acest sistem de panouri cu miez de lână de oaie ar putea înlocui polistirenul în lucrările de termoizolare a clădirilor”, a mai spus cercetătorul.

Salonul ProInvent are loc de miercuri până vineri la Cluj-Napoca şi este organizat de Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. În cele trei zile vor fi prezentate peste 350 de invenţii din variate domenii ale ştiinţei şi tehnicii, inclusiv din cadrul ingineriei alimentare, iar între participanţi se numără universităţi, institute, centre şi staţiuni de cercetare, firme, asociaţii ale inventatorilor sau persoane fizice din ţară şi din străinătate.