O fabrică de senzori pentru industria spaţială s-a deschis la Timişoara

Economica.net
14 11. 2018
senzori_91937600

„Este o fabrică de producţie de senzori utilizaţi drept componente în produse finite din domeniul aeronautic, automotive, medical şi electrocasnice. Fabrica face parte din concernul TE Connectivity, companie de origine americană, cu circa 80.000 de angajaţi la nivel mondial şi o cifră de afaceri de 14 miliarde de dolari, deservind clienţi din peste 140 de ţări”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, HR Manager, Andreea Jebelean.

Aceasta a menţionat că a fost aleasă România pentru dezvoltarea TE Connectivity întrucât este o ţară cu un mediu de business de calitate, iar Timişoara a fost selectată pentru că este un pol cu puternic potenţial de forţă de muncă specializată deja în industria electronică şi are universităţile, în special cele de profil tehnic, care asigură pe viitor oameni specializaţi.

„În momentul de faţă avem un proiect transferat complet din Germania, pe care se rulează producţie de serie de senzori de temperatură (Platinum Temperature Sensors), o linie pe care lucrează 25 de angajaţi; aceşti senzori pot avea diverse grade de precizie în măsurarea temperaturii, astfel încât, în funcţie de acest parametru, ei pot fi utilizaţi în diverse industrii, ţinând cont de cerinţele acestora”, a explicat Andreea Jebelean.

Toată producţia de senzori de la Timişoara este destinată exportului, însă aceştia pot ajunge în produse finite livrate şi pe piaţa românească, de exemplu, în electrocasnice.

În viitorul foarte apropiat, fabrica se va extinde cu alte două linii de producţie, cea mai pretenţioasă fiind cea care va ajunge din Franţa şi va fi destinată industriei aeronautice.

„Planurile de extindere sunt destul de clare. Pe lângă linia care este deja în fabrică şi pe care facem producţie de serie, există o a doua linie instalată, unde vor începe în curând testele pentru produsul ce urmează a fi fabricat. Un al treilea proiect este în curs de transfer şi vine din Franţa, este mai special prin destinaţia pe care o va avea produsul, şi anume senzori de temperatură care vor intra în circuitul industriei aeronautice, respectiv avioane şi rachete, ceea ce presupune un alt nivel de standard al cerinţelor”, a detaliat Andreea Jebelean.

Potrivit acesteia, producţia acestor senzori pentru industria aeronautică este mai mult artizanală, pentru că senzorii sunt fabricaţi manual, se lucrează sub microscop, cu componente extrem de mici şi care cer o precizie fantastică din partea operatorilor, fiind practic o prelucrare pe tuburi de sticlă a senzorilor de la Timişoara.

În prezent, fabrica are 70 de angajaţi cu studii medii şi studii superioare, oameni care au deja experienţă în industria electronicii, iar în următorii ani se va atinge un prag de câteva sute de angajaţi.

„În cadrul unor colaborări cu mediul universitar, fabrica va investi şi se va ocupa şi de partea de comunitate locală, ceea ce va însemna implicare în educaţie, în activităţi care vizează sănătatea etc. Am demarat discuţii cu UPT pentru a avea acces la studenţi în perspectiva unor colaborări cu tinerii, astfel ca aceştia să poată accede în organizaţia noastră, iar noi să facem un transfer de cunoştinţe spre ei, pentru procese foarte specifice nouă”, a conchis Andreea Jebelean.