O fabrică românească cu o istorie de 100 de ani intră în lichidare
Compania producătoare de utilaj petrolier Uztel Ploieşti a intrat în faliment, potrivit unei decizii a instanţei din octombrie anul trecut, prezentată azi Bursei. ING Bank, cel mai mare creditor al societăţii ceruse în instanţă aprobarea unui plan de reorganizare judiciară, care a fost însă respins. Tribunalul Prahova a desemnat ca lichidator firma Euroinsol Consulting, cu sediul în Ploieşti. „Instanţa, aruncând o simplă privire asupra planului, observă că este nici mai mult nici mai puţin decât un plan de faliment iar nu unul de reorganizare. Planul nu are niciun cuvânt despre activele necesare, esenţiale pentru desfăşurarea activităţii în reorganizare şi cuprinde o afirmaţie vagă că anumite active(cele care nu ar fi esenţiale dar care nu se ştie precis în ce constau) vor fi vândute”, se arată în jusificarea instanţei.
Toţi cei 629 de angajaţi ai fabricii îşi vor pierde locul de muncă şi toate activele Uztel vor fi vândute pe bucăţi în favoarea creditorilor. Administratorul judiciar Euroinsol a precizat că decizia instanţei este surprinzătoare, pentru că Uztel a înregistrat profit în primele trei trimestre ale anului 2011 şi are şi comenzi până în primul trimestru al lui 2012 pentru clienţi precum OMV, ABB Franţa ori Array SUA. A şi atacat cu recurs la Curtea de Apel Ploieşti decizia Tribunalului Ploieşti, însă a pierdut. Dispunerea de demarare a lichidării a fost făcută la sfârşitul lunii noiembrie iar la 1 februarie 2012 s-au epuizat toate căile de atac astfel încât istoria de 108 ani a Uztel s-a sfârşit marţi, 1 februarie 2012.
Uztel a luat fiinţă în anul 1904, sub denumirea de Societatea Româno-Americană, iar în 1958 a fost naționalizată. Obiectul principal de activitate consta în producerea și comercializarea de ansamble, subansamble, utilaje şi instalaţii petroliere, armături industriale, pompe pentru distribuit carburanţi, pompe de noroi şi alte piese de schimb pentru utilaj petrolier. Acţionarii societaţii sunt Asociaţia Salariaţilor Uztel, cu un pachet de acţiuni reprezentând 83,8381% din capitalul social al Uztel şi alţi acţionari cu 16,1619% acţiuni.