O familie din Harghita a amenajat o pistă de bob de vară pentru turişti
Investiţia este una de familie, ideea fiind împrumutată din Ungaria şi Austria, acolo unde astfel de atracţii sunt foarte întâlnite.
Reprezentantul investitorilor, Antal Pal, a povestit că a văzut pentru prima oară o astfel de instalaţie în urmă cu trei ani şi, după ce a încercat această distracţie, i-a venit ideea să realizeze una şi acasă, lângă cele două pârtii de schi din apropiere.
Drept urmare, în primăvara acestui an au început lucrările, echipamentele fiind aduse de o firmă din Germania, care a realizat proiectul şi a oferit şi asistenţa tehnică pe toată perioada instalării.
Chiar dacă lucrările au fost mult îngreunate de vremea extrem de ploioasă din această vară, de puţin timp s-a reuşit finalizarea investiţiei, iar aceasta a devenit rapid un punct de atracţie pentru turişti din toată ţară.
„Avem aici cele două pârtii de schi şi ne-am gândit că aceasta va fi o atracţie pentru vară, să avem turişti şi în această perioadă. Îi invit pe turişti să vină în satul nostru, să încerce şi bobul şi să se bucure de peisajul extraordinar de aici”, a spus Antal Pal.
Administratorul instalaţiei, Tanko Imre, a explicat că pista de bob de vară are o secţiune de urcare, pe care se merge cu viteză redusă, după care, când se ajunge în partea de sus, urmează o coborâre de 1.200 de metri, cu zone în care se virează brusc, diferenţa de nivel la coborâre fiind de 160 de metri. Viteza maximă pe care o poate atinge bobul este de 45 kilometri pe oră, dar la fiecare dispozitiv există posibilitate de frânare, în funcţie de dorinţa fiecăruia şi de câtă adrenalină doreşte să aibă parte.
Tanko Imre dă asigurări că aceia care încearcă această distracţie nu trebuie să se teamă, întrucât instalaţia funcţionează în condiţii de siguranţă deplină. Capacitatea maximă a pistei este de 60 de sănii cu câte două locuri, ceea ce înseamnă că în acelaşi timp se pot afla pe pistă 80 de persoane.
Pe lângă adrenalina de care au parte, turiştii se pot bucura de un peisaj deosebit, pe care mulţi îl compară cu cele văzute în Austria sau Elveţia.
Potrivit lui Antal Pal, cei mai mulţi se urcă temători pentru prima dată, dar cu toţii ajung la final cu zâmbetul pe buze şi cu dorinţa de a mai încerca o dată.
„La coborâre au parte de adrenalină, acum depinde şi de vârstă, sunt unii care sunt mai reţinuţi şi frânează mai mult, dar tinerii coboară fără să frâneze, pentru că adrenalina este mult mai mare. Cel mai vârstă client a avut 70 ani şi a zis că mai revine”, a spus Antal Pal.
De altfel, toţi cei care au încercat această experienţă şi-au dorit să o repete şi au spus că le vor recomanda şi prietenilor lor, întrucât consideră că această distracţie este unică în ţară.
„A fost un feeling destul de interesant, foarte plăcut, adrenalină foarte mare. Am aflat de pe Internet despre această instalaţie şi am decis să încercăm. Noi am venit tocmai din Braşov, special pentru această distracţie şi am veni şi a doua oară. Trebuie încercat, pentru că eu zic şi cred că e unică în ţară”, a spus Bara Zsolt.
La rândul său, prietena sa, Ioana Bucur, a apreciat peisajul deosebit din zonă.
„E foarte frumos. Încă îmi tremură un pic picioarele, dar e în regulă şi ne mai urcăm încă o dată. Deja e a treia oară când ne dăm, pentru că e superb aici, peisajele, totul, e chiar foarte, foarte frumos. Trebuie promovat, trebuie să vină şi alţi oameni să vadă cât de frumos e’, a afirmat Ioana Bucur.
Cea mai lungă pistă de bob din Lunca de Sus poate fi folosită şi în perioada de iarnă, în funcţie de condiţiile meteo, investitorii sperând să crească numărul de turişti, atraşi de frumuseţile zonei.
Aceştia se feresc să spună că instalaţia este unică în ţară, chiar dacă cei mai mulţi turişti asta susţin, dar cred că în România încă nu s-a construit o pistă similară, de o asemenea lungime, care să funcţioneze pe toată perioada anului.