O fată de 23 de ani din China a murit electrocutată de un iPhone 5 – presă

Economica.net
15 07. 2013
apple_1518959f_40337600

Nu se cunosc până în prezent foarte multe detalii, însă potrivit expertizei medico-legale fata a murit electrocutată. Poliţia din regiunea autonomă Xinjiang Uygur a confirmat deja incidentul, scrie Phone Arena.

Întâmplarea nefericită a avut loc, conform presei internaţionale, pe data de 11 iulie, iar primele informaţii despre moartea fetei au fost publicate pe „Uyebo”, echivalentul chinezilor pentru Twitter.

Familia fetei a declarat faptul că telefonul a fost cumpărat în luna Decembrie, dintr-un magazin oficial Apple, iar la momentul accidentului era folosit încărcătorul original.

Un purtător de cuvânt al companiei americane Apple a declarat pentru agenţia chineză Xinhua News că „le pare nespus de rău de tragicul accident” şi vor invenstiga circumstanţele incidentului.

Ma Ailun lucra ca însoţitor de zbor pentru compania China Southern Airlines şi urma să se căsătorească pe data de 8 august.