H&M produce în România. Milioane de haine din magazinele suedezilor se fac la Caracal

03 04. 2012
16h_m1_01_48800f5ab1_92995500

La Romaniţa SA, o fabrică de confecţii din Caracal, cu vechime de 40 de ani pe piaţa de profil, aproximativ 1000 de românce fac haine pentru celebrul retailer de îmbrăcăminte H&M. Este singurul producător din ţară care, în relaţia cu H&M, a reuşit să devină mai mult decât un partener care lucrează în lohn. În urmă cu trei ani, fabrica din Caracal a început să facă pentru retailer producţie integrată, ceea ce înseamnă că, exceptând tiparele, hainele sunt realizate în totalitate de ei. Colaborarea dintre fabrica românească şi suedezi a început încă din 2005. “Noi am lucrat iniţial în sistem de lohn pentru H&M. În urmă cu trei ani însă, ne-au atras atenţia că nu vom putea rezista dacă lucrăm numai în acest fel. Aşa că am trecut la producţie integrată. Acest lucru înseamnă că noi realizăm produsul în totalitate, cu materialele cumpărate de noi. Facem inclusiv pregătirea tehnică după desenele pe care le trimit ei”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Iuliana Dinoiu, directorul fabricii din Caracal.

Milioane de produse H&M made in Romania

Până în momentul de faţă, Romaniţa SA din Caracal a produs pentru H&M în jur de 15 milioane de articole, în principal bluze, fuste şi rochii pentru adolescente. Mare parte din acestea au ajuns în Anglia, Germania, Italia şi chiar Statele Unite ale Americii. Dinoiu nu exclude posibilitatea ca fabrica pe care o conduce să deservească chiar şi piaţa locală. Practic, comenzile către H&M generează aproximativ jumătate din cifra de afaceri a companiei, care lucrează în lohn sau integrat şi pentru branduri ca Zara, Next, Canda (o divizie a C&A) sau Jon Adam (retailer pentru C&A , Clockhouse , Yessica , Tesco , Naf-Naf, Mim). Potrivit datelor Ministerului de Finanţe, în 2010, compania a raportat o cifră de afaceri netă de 48 de milioane de lei şi un profit de aproximativ 486.000 de lei.

S-au înjumătăţit comenzile

Dinoiu susţine însă că de anul trecut comenzile au scăzut la aproape jumătate. „Anul trecut am livrat în jur de un milion de produse. Facem aproximativ 85.000 de piese pe lună. Anul anterior am livrat peste 2 milioane de piese pe an, realizând 200-250.000 de piese pe lună, ne-a mai spus directoarea fabricii. Pentru anul care tocmai a început, directoarea speră să fie măcar ca 2011. „Sper că anul acesta va fi la nivelul anului tecut. Nu cred că vom mai avea în curând comenzi de 400.000 de piese pe lună, aşa cum se întâmpla în urmă cu trei ani”, a declarat Dinoiu. Aceasta explică înjumătăţirea comenzilor atât prin scăderea pieţei de profil, dar şi prin concurenţa din partea companiilor turceti. ”În Turcia sunt zeci de firme care se sunsţin una pe cealaltă şi au o serie de facilităţi fiscale”, explică Dinoiu.

Retailerul suedez H&M a intrat pe piaţa autohtonă în primăvara anului trecut şi deţine deja 11 unităţi pe plan local, în Bucureşti şi marile orașe din țară. La începtul lunii februarie, retailerul anunța cinci noi deschideri în mai multe malluri din provincie: Atrium Mall din Arad, Palas Iaşi, Electroputere Parc din Craiova, Promenada Mall din Brăila şi Iulius Mall din Suceava.