O firmă fantomă garantează cu 46 de milioane de euro pentru Dan Diaconescu

27 09. 2012
dandiaconescu1s_or_27937200

„Vă confirmăm prin prezenta că domnul Dan Diaconescu dispune de suma de 46 de milioane de euro într-un cont al HSBC Olanda”, se arată într-o adresă trimisă de firma Gliding Ltd Amsterdam către Ministerul Economiei din România. Reprezentanţi ai Ministerului au cerut o confirmare de la instituţia bancară pomenită în adresă însă demersul nu a dus la niciun rezultat. HSBC nu a confirmat dar nici nu a infirmat existenţa banilor atribuiţi lui Dan Diaconescu.

Singura menţiune pe internet a acestei firme este pe un portal olandez destinat cumpărătorilor şi vânzătorilor de bitum. Olanda este o ţară preferată pentru deschiderea de firme de către investitori din toată lumea pentru că are un regim fiscal prietenos. Faţă de alte paradisuri fiscale precum Seychelles, Isle of Man, Antilele Olandeze sau Malta, înscrierea firmei în Olanda dă un prestigiu suplimentar unui om de afaceri.

Mai interesant este că mailul trimis pe adresa MECMA a mai fost trimis prin CC si către destinatarul DIP SOVGroup LLC Moscova. La o căutare pe internet aflăm că această firmă este una prin care face afaceri statul rus. Mai precis, deși este o firmă privată, prin ea își desfășoară activitatea comercială o instituţie a statului rus denumită IEERI şi aflată sub controlul Ministerul Dezvoltării şi Comerţului care are ca scop dezvoltarea de proiecte economice în Rusia şi ţări din jur precum Ucraina, Republica Moldova şi România.

Omul de afaceri Dan Diaconescu a fost desemnat adjudecatar al licitaţiei pentru privatizarea Oltchim cu o ofertă de 46 de milioane de euro. El trebuie să aducă banii până luni. Omul de afaceri a spus că achiziţionează combinatul vâlcean „în numele poporului” dar are şi sprijinul unui investitor străin.

Citeste si: Condiţiile lui Dan Diaconescu pentru preluarea Oltchim

Citeste si: Planul de rezervă al guvernului pentru salvarea Oltchim

Citeste si: Ce spune Ambasada SUA despre vizita lui Dan Diaconescu