O firmă italiană va construi varianta de ocolire Târgu Jiu pentru 151 milioane lei, fără TVA

CNADNR a semnat miercuri cu firma italiană Collini Lavori un contract de 151 milioane lei, fără TVA, pentru construcţia variantei de ocolire Târgu Jiu.
Economica.net - mie, 20 nov. 2013, 15:29
O firmă italiană va construi varianta de ocolire Târgu Jiu pentru 151 milioane lei, fără TVA

Contractul este finanţat din fonduri europene nerambursabile (85%) şi bani de la Guvern.

„Investiţia va fi realizată în scopul îndepărtării traficului greu din oraş, dar şi în vederea facilitării legăturilor între localităţile aflate în zona municipiului Târgu Jiu pe următoarele căi de comunicaţie: DN66 (E79), DN 67 şi DN 67D. Pentru participanţii la trafic, aceste obiective includ îmbunătăţirea performanţei coridorului de drum prin mărirea vitezei de deplasare, reducerea costurilor de exploatare şi a numărului de accidente, precum şi îmbunătăţirea confortului în timpul călătoriei”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Termenul pentru finalizarea centurii Târgu Jiu, amplasată pe DN66, va fi de doi ani, la care se adaugă o perioadă similară pentru notificarea defecţiunilor.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 75% dintre oamenii de știință americani se gândesc să părăsească SUA
Peste 75% dintre oamenii de știință americani se gândesc să părăsească SUA
Peste 75,3% dintre oamenii de știință din SUA se gândesc să părăsească țara în urma schimbărilor în cercetare aduse de noua administrație a președintelui Donald Trump, potrivit unui......
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Primul landscape hotel din Europa care va avea camere rotative urmează să fie construit la Sadu, județul Sibiu. Lucrările ...
Danemarca nu apreciază  tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de vicepreședintele SUA JD Vance, care a criticat dur presupusa inacțiune a Danemarcei ...
Zeci de mii de oameni vor protesta și azi, la Istanbul, împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu
Zeci de mii de oameni vor protesta și azi, la Istanbul, împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Istanbul pentru a protesta împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu, ...