O firmă nouă la cota Bursei. Tranzacţiile cu Transilvania Leasing încep joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) informează că în data de 11 iulie 2013 va începe tranzacţionarea
acţiunilor emise de Transilvania Leasing Braşov pe sistemul alternativ de tranzacţionare (CAN – ATS).
Compania este deţinută în proporţie de 64,32% de SIF Transilvania (SIF3), în proporţie de 24,72% de SIF
Muntenia (SIF4) şi de SIF Oltenia – 4,03%.
Din profitul net obţinut de Transilvania Leasing anul trecut, de 1,88 milioane lei, suma de un milion de lei va fi repartizată pentru dividende, aproape 800.000 de lei vor reprezenta sursă proprie de finanţare, iar restul se constituie în rezerva legală.
Transilvania Leasing operează de 16 ani în domeniul serviciilor de creditare. „A înregistrat profit şi a distribuit dividende în ultimii 3 ani“, spune comunicatul BVB.
Compania îşi propune să emită obligaţiuni prin ofertă publică adresată investitorilor calificaţi, iar pe
termen lung, să deruleze o ofertă publică iniţială pentru admiterea pe piaţa reglementată.
Principalele categorii de servicii financiare oferite de Transilvania Leasing IFN sunt: leasingul financiar, acordarea de credite, bancassurance şi activităţi de schimb valutar pentru persoanele fizice în legătură cu activitatea de creditare.