O industrie din România cu venituri de 1 miliard de euro şi 10.000 de angajaţi s-a închis. Care sunt efectele

Industria îngrăşămintelor din România este practic închisă. Din şapte fabrici mari, şase sunt închise, trei sunt în insolvenţă iar una mai funcţionează la mai puţin de jumătate din capacitate. Fabricile închise sunt cele din grupul InterAgro, deţinut de omul de afaceri Ioan Niculae, Amurco Bacău, Nitroporos Făgăraş, Ga Pro Co Săvineşti, Chemgas Holding Slobozia, Donau Chem şi Viromet Victoria.

Singura care mai funcţionează, chiar dacă la 40% din capacitate, este Azomureş, deţinută de elveţienii de la Ameropa.

Aceste şapte fabrici reprezintă 80% din producţia locală de îngrăşăminte, generau afaceri cumulate de circa 1 miliard de euro anual şi angajau, în vremurile în care mergeau la turaţie maximă, peste 10.000 de muncitori care produceau anual circa 2-2,5 milioane de tone de îngrăşăminte. Nu există alte mari combinate de îngrăşăminte din ţară, cu consumuri zilnice de peste 1 milion de metri cubi de gaze pe zi,  care să fie deschis în prezent. „Combinatele InterAgro sunt închise din apilie. Azomureş mai consumă doar 1 milion de metri cubi de gaze pe zi, de la 2,7 milioane în mod obişnuit. Au problemele lor cu mediul şi presiuni mari să se închidă de tot. Practic, nu mai există fabrici mari de îngrăşăminte care să fie funcţionale. De altfel, nici mari consumatori de gaze, în general, nu mai sunt, în afară de Elcen şi Arcelor Mittal Galaţi. Termocentralele Iernut şi Brazi funcţionează doar sporadic la capacitate, atunci când Hidroelectrica are producţie mică”, spune preşedintele ANRE Niculae Havrileţ, pentru ECONOMICA.NET.

La Ministerul Agriculturii nu s-au raportat probleme din teritoriu, de la fermieri. Ministrul Daniel Constantin precizează că fermierul român nu are de suferit ca urmare a închiderii fabricilor de îngrăşăminte. Acestea ar mai fi fost închise şi în alţi ani, este adevărat nu toate deodată, funcţie de cererea şi condiţiile de piaţă, aşa că agricultorii ştiu ce au de făcut în aceste situaţii. „Aduc din import sau cumpără ce mai au fabricile pe stoc. Din datele pe care le deţin, necesarul semestrial de îngrăşăminte este de 1,3 milioane de tone, din care, în prima parte a anului, s-au importat circa 400.000 de tone. Companiile de trading sunt foarte flexibile şi au condiţii atractive pentru clienţi”, explică Constantin.

Datele de la Statistică obţinute de ECONOMICA.NET privind comerţul cu fertilizatori arată însă destul de clar golul lăsat de închiderea fabricilor de îngrăşăminte. Astfel, dacă la S1 2014 România exporta 687.000 de tone de îngrăşăminte, în valoare de 168,5 milioane de euro, şi importa 486.000 de tone, în valoare de 151,6 milioane de euro, în 2015 situaţia s-a schimbat radical. Statistica pe S1 arată că importurile au crescut la 534.500 de tone, în valoare de 173,65 milioane de euro, în timp ce exporturile s-au prăbuşit cu aproape 70% – 277.259 tone, în valoare de 80 de milioane de euro.

Problema industriei locale a îngrăşămintelor este cunoscută şi la Ministerul Economiei. Ministrul Mihai Tudose precizează că, în condiţiile economiei de piaţă, unele firme prosperă, altele dau faliment. „Noi nu avem ce să facem, cum să intervenim. Nu se pune problema vreunui ajutor de stat”, arată Tudose.

Din punct de vedere al fermierilor români, închiderea fabricilor de îngrăşăminte nu reprezintă o  mare problemă. Ba chiar dimpotrivă. Ştefan Poienaru, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România, el însuşi un mare latifundiar, precizează că nu există nici cea mai mică problemă în asigurarea cu îngrăşăminte. „Sunt traderi, companii străine sau româneşti, care aduc îngrăşăminte. Din Turcia, Ucraina, Ungaria, Rusia. Nu sunt mai scumpe decât cele din România, ba chiar sunt mai flexibili la termenele de plată şi se poate negocia la preţ în funcţie de cantitate. Şi, cel mai important, ţi le aduc cu camionul la poarta fermei. Am terminat cu cozile interminabile la porţile fabricilor româneşti de îngrăşăminte”, arată fermierul.

Dacă agricultura nu suferă foarte mult din cauza lipsei de pe piaţă a îngrăşămintelor locale, probleme mari sunt pe piaţa producţiei de gaze. Închiderea fabricilor a adus cu sine vânzări în scădere considerabilă pentru cei doi mari producători, Petrom şi Romgaz. Petrom chiar a avut un prim semestru pe pierdere pentru divizia sa de gaze iar Romgaz a avut vânzări, cifră de afaceri şi profit în scădere faţă de anul trecut. La nivelul României, S1 2015 a adus vânzări de gaze mai mici cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Probleme sunt şi la capitolul balanţă comercială. Până în anii trecuţi, sectorul îngrăşămintelor trimitea marfă de sute de milioane de euro la export, balanţa fiind excedentară. În acest an, cel mai probabil, trendul se va inversa.

De asemenea, sunt probleme în oraşele în care sunt amplasate aceste fabrici. Acestea sunt, de obicei, oraşe monoindustriale, deci angajaţii în şomaj ale acestor combinate îşi vor găsi doar cu greu alt loc de muncă.
Preţul gazului contează în proporţie de 80% în costurile unui producător de îngrăşăminte. Industria chimică consumă anual 3 miliarde de metri cubi de gaze, mai mult decât populaţia. Cu supraoferta de gaze, de acum, din piaţă, România nu are probleme în iarna ce vine. Mai mult, gazele în exces pun presiune pe preţ, ceea ce presupune că populaţia  ar putea să nu mai suporte, din 2016,  alte scumpiri, aşa cum era prevăzut.

Ioan Niculae este al doilea cel mai bogat român, potrivit Capital, având o avere estimată de circa 1,1 miliarde de euro. Are afaceri în chimie, agricultură, turism, energie, fotbal şi transporturi maritime. Este al doilea cel mai mare latifundiar al României, cu 55.000 de mii de hectare de teren agricol în exploatare. În prezent, este la închisoare, în dosarul Mită la PSD.

Azomureş este cel mai mare producător individual de îngrăşăminte din România. Fabrica trebuie să se conformeze la obligaţiile de mediu, până la sfârşitul acestui an,  motiv pentru care şi-a redus în prezent producţia. Dacă toate obligaţiile de mediu nu sunt îndeplinite până la 31 decembrie 2015, Azomureş nu mai poate funcţiona deloc.