„Curtea de Apel Timişoara a respins recursul formulat de către ANAF împotriva sentinţei prin care a fost anulată decizia de impunere emisă împotriva unei persoane fizice angajate într-un stat membru UE şi care a fost detaşată să desfăşoare activităţi profesionale (de natura dependentă) în cadrul unei renumite companii multinaţionale cu prezenţă în România”, se arată într-un comunicat al casei de avocatură Radu şi Asociaţii SPRL, asociată EY România, care a reprezentant cazul.
Aceasta este a treia hotărâre judecătorească irevocabilă consecutivă.
ANAF a stabilit în 2011 obligaţii fiscale suplimentare reprezentând impozit pe veniturile din salarii, ca urmare a măririi în mod nelegal a bazei de impozitare. Astfel, Fiscul a inclus în baza de impozitare din România şi sumele provenind din contribuţii sociale obligatorii datorate de detaşaţi şi plătite conform legislaţiei dintr-un alt stat membru UE, nerecunoscând astfel dreptul de a le deduce în România la calculul impozitului pe veniturile din salarii, informeaza Mediafax.
„Prin interpretarea dată de organele fiscale la momentul emiterii deciziilor se instituia o diferenţă de tratament fiscal aplicabil veniturilor din salarii între contribuabilii persoane fizice, în funcţie de afilierea lor la sistemul de asigurări sociale din România, respectiv dintr-un alt stat membru UE. Astfel, orice contribuabil, român sau cetăţean UE, angajat în România, putea deduce din baza de impozitare cuantumul contribuţiilor individuale obligatorii plătite conform legislaţiei româneşti. În schimb, un contribuabil angajat într-un alt stat membru UE şi detaşat să lucreze în România, în interpretarea dată de autorităţile fiscale, nu putea deduce din baza de impozitare contribuţiile individuale pe care le plătea conform legii din ţara de angajare, ceea ce conducea la crearea unei situaţii nefavorizante în ceea ce-l priveşte pe acesta din urmă”, a declarat în comunicat Claudia Sofianu, liderul Diviziei de Taxare a Persoanelor Fizice din cadrul casei de avocatură.
Ea a arătat că un astfel de tratament diferenţiat, mai ales în domeniul asigurărilor sociale, unde există legislaţie comunitară aplicabilă, ducea la descurajarea cetăţenilor statelor membre UE de a beneficia de libertatea de stabilire şi de liberă prestare a serviciilor, libertăţi prevăzute în Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene.
Astfel, instanţa a fost chemată să se pronunţe dacă sumele plătite cu titlu de contribuţii sociale obligatorii în statul de rezidenţă (stat membru UE) trebuia sau nu incluse în baza de impozitare a reclamanţilor în statul unde şi-au desfăşurat activitatea, respectiv în România.
Direcţia Generală de Metodologii Fiscale, Îndrumare şi Asistenţă a Contribuabililor din cadrul Ministerului Finanţelor a avut un punct de vedere contrar celor trei hotărâri judecătoreşti irevocabile, la momentul în care reclamanţii au formulat acţiunile în instanţă.
Potrivit reprezentanţilor Finanţelor, doar contribuţiile sociale obligatorii datorate potrivit legislaţiei în domeniu din România erau considerate deductibile, iar orice alte contribuţii plătite de aceste persoane în ţara de rezidenţă, alt stat membru UE, nu erau deductibile întrucât excedau prevederilor Codului fiscal de la momentul respectiv.
„Se dovedeşte încă o dată capacitatea instanţelor de judecată din România de a aplica cu prioritate legislaţia şi jurisprudenţa europeană în materie, ca răspuns la tratamentul fiscal discriminatoriu aplicat de autorităţile fiscale din România cu privire la contribuţiile sociale obligatorii plătite în România, respectiv într-un alt stat membru UE”, se mai notează în comunicat.