O instituție franceză atacată de hackeri a refuzat să plătescă o răscumpărare de 10 milioane de euro

O instituţie din cadrul administraţiei departamentului francez Seine-et-Marne, situat în regiunea pariziană şi care a fost la începutul lunii ţinta unui atac cibernetic, a anunţat joi că refuză să plătească răscumpărarea de zece milioane de dolari pe care i-au cerut-o hackerii, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 17 nov. 2022, 19:38
O instituție franceză atacată de hackeri a refuzat să plătescă o răscumpărare de 10 milioane de euro

”Nu am niciun motiv să plătesc această răscumpărare”, a declarat preşedintele consiliului departamental, Jean-François Parigi.

Cu un buget anual de circa 1,5 miliarde de euro, acest consiliu are ca atribuţii principale plata alocaţiilor sociale pentru persoanele vârstnice, a celor fără resurse sau a persoanelor cu handicap.

Atacul cibernetic lansat pe 6 noiembrie a paralizat serviciile informatice ale acestei colectivităţi locale. În dimineaţa zilei următoare funcţionarii au descoperit că nu-şi mai pot folosi calculatoarele.

Ancheta în acest caz iniţiată de Parchetul din Paris este desfăşurată de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii cibernetice.

Mai multe administraţii locale din Franţa şi spitalul Corbeil-Essonnes din regiunea pariziană au fost recent ţinta unor atacuri cibernetice.

După ce acest spital a refuzat să plătească răscumpărarea cerută de piraţii informatici, datele medicale ale pacienţilor şi datele personalului spitalului au fost divulgate pe ‘dark web’.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la Electrica Furnizare către clienții companiei
Anunț de la Electrica Furnizare către clienții companiei
Electrica Furnizare, cel mai mare furnizor de energie electrică pentru clienți casnici, a publicat pe pagina sa de internet o informare referitoare la modalitatea de acordare a tichetului pentru......
Greenvolt și Renovatio preiau Borzești Energy Storage. Tranzacția e pe masa Consiliului Concurenței
Greenvolt și Renovatio preiau Borzești Energy Storage. Tranzacția e pe masa Consiliului Concurenței
Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care Greenvolt International Power SA și RNV Infrastructure SRL intenționează ...
Ce speră investitorii la nivel global şi în ce investesc românii (analiză eToro)
Ce speră investitorii la nivel global şi în ce investesc românii (analiză eToro)
Investitorii individuali la nivel global au cumpărat acţiuni UnitedHealth şi Lululemon la preţ redus în trimestrul al ...
Conflict Ungaria-Ucraina. Guvernul lui Viktor Orban cere convocarea ambasadorului ucrainean după ce un maghiar a fost omorât în bătaie de recrutori în Transcarpatia
Conflict Ungaria-Ucraina. Guvernul lui Viktor Orban cere convocarea ambasadorului ucrainean după ce un maghiar a fost omorât ...
Ministerul de externe al Ungariei l-a convocat pe ambasadorul ucrainean la Budapesta, după ce ofiţeri de recrutare au bătut ...