O jumătate de milion de euro, găsiţi la domiciliile şefilor RADET în timpul percheziţiilor
La percheziţii, efectuate atât la domiciliile şefilor RADET, cât şi la sediul Regiei, au fost găsite mai multe contracte, documente de plată, facturi şi devize de lucrări.
Mai multe persoane cu funcţii importante în RADET, printre care directorul general, Ion Voicu, directorul economic, Dan Mavrodin, directorul de la exploatare şi mentenanţă, Ovidiu Gărduş, şi directorul de achiziţii publice, sunt vizate într-un dosar de corupţie, suspectate de infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice prin atribuirea în mod fraudulos a unor contracte de execuţie unor firme care se ocupau de întreţinerea şi repararea reţelei RADET Bucureşti, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Poliţiştii bucureşteni şi procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti efectuează vineri mai multe percheziţii la RADET, în cazul unor persoane suspectate de săvârşirea unor infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice.
Poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor pun în executare 38 de autorizaţii de percheziţie emise de Tribunalul Bucureşti în Capitală şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, a informat Poliţia Capitalei.