O lovitură aeriană rusă răneşte peste 20 de oameni la Harkov. Ucraina şi Rusia lansează drone

O lovitură aeriană rusă a rănit peste 20 de oameni într-un bloc de locuinţe din Harkov, în nord-estul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale citate de dpa, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 22 sept. 2024, 10:26
O lovitură aeriană rusă răneşte peste 20 de oameni la Harkov. Ucraina şi Rusia lansează drone

Guvernatorul regiunii ucrainene vizate, Oleg Sinegubov, a afirmat pe Televram că printre răniţi se numără şi un copil de 8 ani şi doi adolescenţi. Oficialul a difuzat imagini cu moloz în faţa unei clădiri cu mai multe etaje şi un automobil ars, scrie Agerpres.

Ihor Terehov, primarul oraşului, a comunicat că zeci de locatari au fost evacuaţi şi mai multe automobile au luat foc.

Înainte de invazia rusă, Harkovul era al doilea oraş ca mărime din Ucraina, cu peste un milion de locuitori. Rusia a încercat să îl ocupe la începutul războiului, însă nu a reuşit şi de atunci bombardamentele de acolo au fost printre cele mai grele suferite de ucraineni.

Apărarea antiaeriană ucraineană a anunţat că a distrus 71 din 80 de drone de atac lansate de ruşi sâmbătă noaptea, iar alte şase astfel de vehicule aeriene fără pilot s-au pierdut după ce au fost neutralizate prin mijloace electronice. Rusia a lansat şi două rachete dirijate din partea ocupată a regiunii Lugansk din estul Ucrainei, a mai informat aviaţia militară ucraineană, fără a preciza ce s-a întâmplat cu armele respective.

La rândul lor, ruşii afirmă că au doborât în cursul nopţii 15 drone lansate de Ucraina asupra teritoriului Rusiei. Conform ministerului apărării de la Moscova, apărarea antiaeriană rusă a distrus şase drone deasupra Mării Azov, patru în regiunea Rostov din sudul Rusiei, iar restul în regiunile Kursk, Astrahan, Belgorod şi Voronej.

Te-ar mai putea interesa și
Scrisoare deschisă din partea Ecommerce Europe. Nevoia urgentă de condiții egale de concurență în comerțul electronic, bilanț după un an și apel la acțiune
Scrisoare deschisă din partea Ecommerce Europe. Nevoia urgentă de condiții egale de concurență în comerțul electronic, ...
Organizația Ecommerce Europe, care reprezintă interesele companiileor europene care activează pe piața comerțului electronic, a transmis astăzi o scrisoare deschisă adresată opiniei publice......
Hidroserv, companie din cadrul grupului Hidroelectrica, a ieșit oficial din insolvență după nouă ani
Hidroserv, companie din cadrul grupului Hidroelectrica, a ieșit oficial din insolvență după nouă ani
Hidroelectrica SA anunță că, în data de 25 iunie 2025, a fost oficial închisă procedura insolvenței pentru SSH Hidroserv ...
Profilele la control. Ambasada SUA din România anunță că solicitanții de viză trebuie să-și facă publice postările de pe rețelele sociale pentru a putea fi verificați și acceptați
Profilele la control. Ambasada SUA din România anunță că solicitanții de viză trebuie să-și facă publice postările ...
Ambasala Statele Unite ale Americii de la București a anunțat astăzi, pe pagina oficială de Facebook, că Departamentul ...
Anunț de la Electrica Furnizare pentru toți clienții. Ce se schimbă la 1 iulie
Anunț de la Electrica Furnizare pentru toți clienții. Ce se schimbă la 1 iulie
Începând cu luna iulie 2025, autentificarea cu codul ATM nu va mai fi disponibilă pentru transmiterea indexului autocitit ...