O mașină a fost spulberată de un tren lângă Oradea

Un accident rutier grav s-a petrecut miercuri în Espiscopia Santăului. Șoferul unei autoutilitare nu a respectat semnul de trecere cu calea ferată și a intrat pe șine, fiind acroșat din plin de un tren.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 16:52

Potrivit purtătorul de cuvânt la IPJ Bihor, Alina Dinu, şoferul nu a acordat prioritate la trecerea de cale ferată, iar autoutilitara a fost lovită de tren.

La locul accidentului a fost chemat SMURD-ul, care însă a fost întârziat de un tir răsturnat pe șosea, scrie bihorstiri.ro.

Am fost chemați la accident, intervenția este în curs de desfășurare. Din nefericire un tir a derapat cu un kilometru înainte de locul accidentului și circulația este blocată pe ambele sensuri. Am fost nevoiți să mergem prin Borș” a spus șeful UPU Oradea, dr. Hadrian Borcea.

Camelia Roșca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” a declarat că victima a fost transportată în calea SMURD de un participant la trafic.

Te-ar mai putea interesa și
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
China a dat publicităţii reglementări revizuite pentru investitorii străini în companiile sale listate, extinzând criteriile de eligibilitate şi atenuând cerinţele financiare, în......
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea unei finanțări nerambursabile de 117 milioane de lei
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea ...
Compania Chimcomplex S.A. Borzesti (CRC), controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, a anunțat astăzi investitorii de ...
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca țintă 9 miliarde pentru anul viitor.
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca ...
Directorul general al Intesa Sanpaolo Group, Carlo Messina, a anunțat astăzi că rezultatele primelor nouă luni ale anului ...
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Pe fondul sporirii disputelor în interiorul coaliţiei de guvernare din Germania, ministrul de Finanţe, Christian Lindner, ...