O mare companie aeriană low-cost revine în România

04 07. 2013
easy_41693000

easyJet va opera zboruri pe ruta Bucureşti – Londra Gatwick de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din 17 octombrie.

Aceasta este o revenire a operatorului aerian care a mai avut o cursă Bucureşti-Londra, anulată din cauza rezultatelor care nu au fost pe măsura aşteptărilor, declara un ofial al companiei în 2010.

Din toamna acestui an, easyJet va opera pe ruta Bucureşti – Londra Gatwick pe tot parcursul anului, cu o aeronavă Airbus A319, cu o frecvenţă de patru curse săptămânale, în zilele de luni, joi, vineri şi duminică.

Cu easyJet, zborul între cele două capitale este comod şi la preţuri accesibile, la tarife începând de la doar 44.25 euro/zbor, cu toate taxele incluse. Biletele sunt disponibile la vânzare pe www.easyJet.com.

„easyJet este încântată să lanseze acest nou serviciu între Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Londra Gatwick. România devine cea de-a 34-a ţară din portofoliul nostru de peste 630 de destinaţii de agrement şi de afaceri, deservite de peste 130 de aeroporturi din Europa.

Am identificat un interes crescut pentru călătoriile între cele două ţări. easyJet, companie care oferă călătorii comode şi la preţuri accesibile, va oferi mai multe alternative pentru pasageri prin noul său serviciu. Ne aşteptăm să transportăm un număr de 50.000 de pasageri în primul an de operare„, a declarat Paul Simmons, Director easyJet pentru Marea Britanie. 

Compania easyJet, care a intrat pe piaţa din România în 2007, cu zboruri spre Milano şi Madrid şi care a transportat 135.000 de pasageri în primul an de activitate, s-a restras din România în urmă cu mai bine de un an. 

easyJet zboară cu peste 200 de aeronave pe mai mult de 600 de rute, deservite de peste 130 de aeroporturi, din 30 de ţări. Mai mult de 300 de milioane de europeni sunt la doar o oră distanță de un aeroport pe care operează easyJet – un avantaj faţă de alte companii aeriene.