O mare companie românească racolează studenţi pentru angajare ulterioară. Îi şi plăteşte

Compania Prospecţiuni a lui Ovidiu Tender pregăteşte absolvenţi de geologie şi geofizică pentru a-i angaja ulterior. Pe perioada pregătirii aceştia primesc şi salariu.
Florin Cojocaru - mar, 28 aug. 2012, 21:16
O mare companie românească racolează studenţi pentru angajare ulterioară. Îi şi plăteşte

Compania Prospecţiuni, deţinută de omul de afaceri Oviciu Tender, a pus bazele unui Centru de Dezvoltare Profesională unde se vor pregăti tinerii geologi şi geofizicieni care au absolvit o facultate de profil, aceştia urmând să fie angajaţi odată ce au terminat stagiul de pregătire. Mai mult decât atât, pe  toată perioada internship-ului ei vor primi şi salariu. „Suntem în etapa unei creşteri agresive, ceea ce presupune recrutarea şi formarea unor profesionişti redutabili. Ne propunem ca în următorii patru ani să dublăm dimensiunea Prospecţiuni. În ultimii patru ani am triplat vânzările, însă anvergura companiei s-a mărit considerabil, atât în termeni geografici, cât şi financiari, aşa că avem o nevoie urgentă de resurse manageriale şi tehnice suplimentare”, a declarat Gehrig Schultz, directorul companiei. Cursurile vor fi predate de specialişti cu experienţă ai Prospecţiuni.

Tinerii vor fi aleşi de către reprezentanţi ai companiei dintre studenţii în ani terminali ai facultăţilor de profil.”Nu sunt doar din România ci şi din Serbia şi Ungaria. Pregătirea se face la centrul de dezvoltare profesională CODECS din Bucureşti”, precizează Ninel Ganea, purtător de cuvânt al Prospecţiuni. În prezent, sunt 16 tineri în program dar ambiţia celor de la Prospecţiuni este să pregătească 80 pe an. Salariul mediu la Prospecţiuni nu a fost comunicat, însă Ganea arată că un geofizician cu experienţă poate ajunge să câştige şi 3.000 de euro net.

Compania este liderul pieţei autohtone de explorări şi prospecţiuni geologice, geochimice, hidrogeologice şi geotehnice, cu o experienţă de peste 55 de ani. Prospecţiuni furnizează servicii pentru companii importante din România precum Petrom, Romgaz sau Rompetrol dar are activităţi şi înAfrica şi Orientul Mijlociu. Prospecţiuni a avut în 2011 o cifră de afaceri de circa 315 milioane lei, mai mari cu 93% faţă de anul precedent. Profitul brut a fost de circa 41,43 milioane de lei, de peste 23 de ori mai mare decât în 2010.

Te-ar mai putea interesa și
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota în Parlament un guvern de dreapta....
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA din Măgurele a depus la Tribunalul Ilfov o cerere pentru deschiderea procedurii de concordat preventiv. Termenul ...
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe Autostrada A7 Ploiești – Buzău va fi deschis traficului, fără restricții, luni, 23 ...