O misiune a AIEA efectuează o nouă inspecţie în Japonia

Economica.net
14 10. 2013
343927_fukushima_reactor_16027500

„Comunitatea internaţională şi agenţia, în special, urmăresc cu interes activităţile de remediere din Japonia”, a declarat şeful misiunii Juan Carlos Lentijo.

Misiunea condusă de Lentijo va merge în a doua jumătate a săptămânii în apropiere de Fukushima Daiichi, la aproximativ 200 de kilometri nord-est de Tokyo.

Echipa de 16 membri va prezenta la 21 octombrie, în ultima zi a vizitei, modalităţile în care ţara poate curăţa mai eficient zonele contaminate în urma celui mai grav accident nuclear după cel de la Cernobâl din 1986.

Echipa doreşte, de asemenea, să ofere sfaturi cu privire la gestionarea deşeurilor generate de decontaminare, a precizat pentru presă şeful misiunii.

„Avem aşteptări foarte mari şi sperăm că ne veţi oferi sfaturi avizate, un punct de vedere internaţional şi profesionist”, a declarat vicepremierul nipon pentru Mediu, Shinji Inoue, adresându-se echipei AIEA.

Pe 11 martie 2011, un seism de magnitudinea 9 şi un tsunami gigant au afectat nord-estul Japoniei, avariind grav complexul atomic situat pe malul Oceanului Pacific.

Centrala este plină cu apă radioactivă stocată în parte în aproximativ o mie de rezervoare sau acumulată sub complexul atomic. TEPCO, compania care administrează această centrală, luptă de peste doi ani cu acest lichid, a cărui cantitate creşte în fiecare zi.