O misiune a FMI se va afla la Bucureşti în perioada 31 iulie-13 august, pentru a şasea evaluare

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) se va afla la Bucureşti în intervalul 31 iulie-13 august pentru a şasea misiune de evaluare a acordului preventiv cu România şi pentru consultări periodice, a declarat reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek.
Economica.net - mie, 18 iul. 2012, 11:47
O misiune a FMI se va afla la Bucureşti în perioada 31 iulie-13 august, pentru a şasea evaluare

„Vizita va avea loc în comun cu echipe ale Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. În timpul vizitei, vor avea loc întâlniri cu autorităţile, precum şi cu reprezentanţi ai sindicatelor, asociaţiilor patronale, băncilor, organizaţiilor societăţii civile şi cu partidele politice. Autorităţile române tratează aranjamentul stand-by cu FMI drept preventiv, însemnând că nu intenţioneaă să tragă din resursele disponibile”, se arată într-un comunicat al FMI.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că delegaţia comună a FMI, Comisiei Europeane şi Băncii Mondiale şi-a amânat vizita în România, programată să înceapă pe 24 iulie, în săptămâna care urmează să se desfăşoare referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu, din 29 iulie.

România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro şi o linie de credit de 400 milioane euro de la Banca Mondială. Acordul cu instituţiile financiare internaţionale a fost încheiat în martie 2011, în prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat în perioada 2009-2011.

Te-ar mai putea interesa și
Europa a luat locul SUA ca principal furnizor de ajutor militar, financiar și umanitar pentru Ucraina
Europa a luat locul SUA ca principal furnizor de ajutor militar, financiar și umanitar pentru Ucraina
Ucraina a primit din partea statelor europene considerabil mai mult ajutor militar, financiar și umanitar în primăvara acestui an, în timp ce Statele Unite nu au mai anunțat niciun nou ajutor......
CNAS a reuşit să-i lase neasiguraţi la sănătate până în 2026 pe mulţi dintre cei care au doar venituri extrasalariale, prin Ordinul prin care a încercat să le rezolve problema
CNAS a reuşit să-i lase neasiguraţi la sănătate până în 2026 pe mulţi dintre cei care au doar venituri extrasalariale, ...
Mulţi dintre oamenii care nu sunt salariaţi şi care au doar venituri extrasalariale al căror cuantum total în 2025 e ...
Dacia, program ambițios de lansări în următorii ani: Sandero facelift, Spring 2, C-Neo
Dacia, program ambițios de lansări în următorii ani: Sandero facelift, Spring 2, C-Neo
Dacia are în fața sa, în următorii ani, o pleiadă de lansări care va debuta cu un facelift al modelului Sandero, înainte ...
Românii de la Orchid au câștigat două noi comenzi și vor instala 276 MW noi în eolian, în România și Austria. Toate turbinele sunt Vestas
Românii de la Orchid au câștigat două noi comenzi și vor instala 276 MW noi în eolian, în România și Austria. Toate ...
Orchid, compania controlată de fiul lui Emmanuel Muntmark, cel supranumit “regele eolienelor” și de soția sa, va instala ...