O misiune a FMI va ajunge în Ucraina săptămâna viitoare

Economica.net
29 12. 2014
mmf_57450800

În condiţiile în care anterior aprecia că o vizită la Kiev ar putea avea loc cândva în luna ianuarie, luni FMI a informat că echipa sa de experţi va ajunge la Kiev în data de 9 ianuarie şi ar putea să-şi termine evaluarea până la finele lunii.

„Fondul Monetar Internaţional a decis să avanseze rapid pentru a continua discuţiile cu autorităţile ucrainene cu privire la programul de reforme economice sprijinit de FMI, destinat stabilizării economiei ucrainene şi revenirii la o creştere sustenabilă”, a informat FMI într-un comunicat de presă.

Anunţul Fondului vine la două săptămâni după încheierea precedentei vizite la Kiev a unei misiuni a FMI, la finalul cărei instituţia financiară internaţională a informat că a avut discuţii productive cu responsabilii ucraineni, dar că cele două părţi nu au putut ajunge la un acord care să permită vărsarea următoarei tranşe din programul de ajutor în cursul lunii ianuarie 2015.

Luni dimineaţa însă, Parlamentul de la Kiev a aprobat proiectul de buget pentru 2015, care prevede majorări de preţuri la produsele importate şi reducerea cheltuielilor sociale, în vederea echilibrării finanţelor publice în conformitate cu planul susţinut de Fondul Monetar Internaţional.

De la începutul programului de asistenţă financiară, în aprilie, Ucraina a primit două tranşe în valoare de 4,6 miliarde de dolari de la FMI. Luna aceasta, Guvernul de la Kiev a anunţat că ar avea nevoie de ajutoare suplimentare în valoare de 15 miliarde de dolari, pe lângă planul actual de asistenţă în valoare de 17 miliarde de dolari, din cauza deteriorării perspectivei economice.

De asemenea, săptămâna trecută agenţia de evaluare financiară Standard & Poors a coborât ratingul de ţară al Ucrainei, la „CCC minus” cu perspectivă negativă, avertizând că nivelul îngrijorător de scăzut al rezervelor valutare ar putea declanşa intrarea în incapacitate de plată în câteva luni. „Întârzierea eliberării tranşelor de la FMI, cumulată cu o reducere semnificativă a rezervelor valutare, cresc riscul ca Guvernul ucrainean ar putea să nu fie în măsură să-şi îndeplinească obligaţiile”, susţine S&P.

În prezent, rezervele valutare ale Ucrainei au coborât sub pragul de 10 miliarde de dolari, mai puţin de jumătate faţă de 20,4 miliarde de dolari la finele lui 2013, pe măsură ce autorităţile de la Kiev au cheltuit dolari pentru a susţine cursul de schimb al hrivnei şi, de asemenea, pentru a ajuta compania energetică de stat Naftogaz să-şi ramburseze datoriile şi să achiziţioneze gaze naturale din Rusia.