O noapte de cazare pe litoralul românesc în acest an va costa aproximativ 500 de lei – platformă hotelieră
„Preţurile din această vară nu diferă cu mult faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, putem vorbi despre o stagnare a tarifelor atât la nivelul cazărilor, cât şi la nivelul serviciilor. De exemplu, preţul mediu pentru un sejur de două persoane, două nopţi, pentru litoralul românesc, este de 1.004 lei, ceea ce înseamnă că o noapte de cazare ajunge la aproximativ 500 de lei. În ceea ce priveşte cazarea în marile oraşe, preţul mediu pentru un sejur de două persoane, două nopţi, este de 880 de lei, cel mai ieftin tarif pentru perioada verii. La munte, preţurile medii sunt comparabile cu cele de la mare: 990 de lei pentru un sejur pentru două persoane, două nopţi. Nu în ultimul rând, în destinaţiile balneare, preţul mediu pentru un sejur de două nopţi este de 893 de lei”, potrivit datelor publicate de platforma hotelieră Travelminit.ro.
Hotelierii şi proprietarii de vile şi pensiuni pun la cale ultimele detalii şi oferte pentru vară, în contextul în care urmează şi două minivacanţe cu ocazia Rusaliilor şi a sărbătorii de Sf. Maria, perioade în care numărul turiştilor creşte semnificativ. De altfel, 70% din rezervările înregistrate în luna mai pe platforma hotelieră online sunt realizate pe perioada verii, cele mai aglomerate luni fiind iunie şi august.
În luna iunie, în weekendul de Ziua Copilului, hotelierii şi jucătorii din industria turismului au pregătit pachete de familie şi activităţi specifice celor mici. Tot în iunie va fi şi minivacanţa de Rusalii, cu o zi liberă de la stat, pe 24 iunie (luni), aşa că este de aşteptat ca mulţi turişti să profite de acel weekend prelungit pentru a călători în ţară. De asemenea, o altă minivacanţă va fi de Sf. Maria, care pică joi, 15 august, când se va face şi punte cu ziua de vineri, 16 august, pentru angajaţii care lucrează la stat.
Conform sursei citate, în ceea ce priveşte destinaţiile rezervate pentru perioada verii, în topul listei se află staţiunile de pe litoralul românesc şi marile oraşe, semn că turiştii se vor orienta către concediile la mare şi city-break-uri. Din punctul de vedere al rezervărilor, cele mai populare destinaţii sunt Eforie Nord, Braşov, Mamaia, acestea fiind urmate de Sovata, Bucureşti, Neptun, Costineşti, Sibiu.
Nu în ultimul rând, un factor important care va defini călătoriile românilor din această vară este emiterea cardurilor de vacanţă. Valoarea lor a crescut în 2024 la 1.600 de lei (în comparaţie cu 1.450 de lei, cât era până acum), iar de la jumătatea lunii mai au început să fie încărcate, ele fiind un stimulent important pentru vacanţele turiştilor.
„Avem deja un număr foarte mare de rezervări pentru vară, semn că românii aşteaptă cu interes domeniul estival. Staţiunile de pe litoral au cea mai mare cerere, aşa cum era de aşteptat, aşa că le recomandăm turiştilor noştri să facă din timp rezervările, pentru a găsi loc la unităţile dorite de ei. De asemenea, au început să fie deja încărcate cardurile de vacanţă pentru angajaţii din mediul public, aşa că, pe măsură ce tot mai mulţi români vor beneficia de ele, numărul rezervărilor va creşte semnificativ pe durata verii, în special pe destinaţiile populare”, a explicat Rita Szilveszter, marketing manager Travelminit.ro, într-un comunicat.
Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţă rezervărilor hoteliere din România din 2017. Portofoliul Travelminit conţine 8.000 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platformă şi acoperă o gamă largă de cazare în toată ţara (litoral, munte, destinaţii balneoclimaterice şi oraşe mari), fiind lider pe piaţa rezervărilor cu card de vacanţă. Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 200 milioane de euro şi peste 500 de angajaţi.
În 2022, Szallas Group (inclusiv Travelminit) a fost achiziţionat de către Wirtualna Polska Holding, una dintre principalele companii de e-commerce şi media din Polonia, cotată la bursă şi cu sediul în Varşovia.