O nouă aplicaţie CEC app
„Odată cu evoluţia aplicaţiilor mobile au crescut şi aşteptările utilizatorilor, care în prezent acordă o mai mare atenţie caracteristicilor de design. Pentru a fi mai aproape de preferinţele clienţilor şi pentru a asigura aşa-numitul App User Engagement, trebuie înţeleasă importanţa unui design UI/ UX optimizat în permanenţă. Acesta este şi scopul proiectului nostru de redesign. CEC app este o aplicaţie bancară matură, complexă, cu funcţionalităţi avansate şi care acum are şi un design pe măsură, design pe care îl vom optimiza în permanenţă, odată cu implementarea de noi funcţionalităţi”, a declarat Mugur Podaru, director al Direcţiei Operaţiuni la Distanţă în cadrul CEC Bank, citat într-un comunicat al băncii.
Noul look and feel al aplicaţiei vine cu meniuri optimizate şi un design modern şi prietenos.
Aplicaţia de Mobile Banking – CEC app este disponibilă în Magazin Play (Android), App Store (iOS) şi Huawei AppGallery.
CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de 83,5 miliarde lei, la sfârşitul anului 2023.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piaţa românească şi oferă o gamă completă de produse şi servicii persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari, prin multiple canale de distribuţie: unităţi bancare, reţele de ATM şi POS, mobile banking (CEC app) şi magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse şi servicii bancare 100% online.
Grupul CEC Bank a luat fiinţă prin preluarea, la data de 27 iulie 2023, de către CEC Bank S.A., a pachetului majoritar de acţiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
FGCR are ca obiect principal de activitate asumarea de angajamente de garantare şi emiterea de garanţii pe seama fondurilor publice, a surselor proprii şi a oricăror alte surse pentru credite şi alte instrumente de finanţare care pot fi obţinute de persoane fizice şi juridice – producători agricoli şi procesatori de produse agro-alimentare, pentru realizarea producţiei agricole, stocarea/ procesarea produselor agricole şi realizarea obiectivelor de investiţii în aceste domenii.
În prezent, FGCR acordă garanţii pe seama surselor puse la dispoziţie de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi în condiţiile stabilite printr-o serie de acte normative