O nouă conducere la ARPIM. Preşedinte este şeful Bristol-Myers Squibb România
Potrivit sursei citate, Gălăşeanu, country manager Bristol-Myers Squibb (BMS), a fost ales preşedinte al ARPIM la Adunarea Generală a Asociaţiei din 9 ianuarie.
Călin Gălăşeanu este medic de profesie şi are o experienţă de peste 15 ani în industria farmaceutică. A ocupat funcţii de management în cadrul departamentelor de Marketing, Vânzări şi Medical ale companiei Schering AG Romania şi funcţii de conducere, în ultimii şapte ani, în departamentele de Government Affairs şi Market Acces în cadrul companiei pe care o conduce din luna aprilie a anului 2012. El are experienţă vastă, atât pe piaţa românească, cât şi în alte pieţe europene, ocupând poziţii de business management în cadrul BMS Olanda. De asemenea, din 2013, este membru în echipa de leadership european a BMS, a mai precizat ARPIM.
În 2013, Gălăşeanu a fost membru în board-ul ARPIM.
„Consider că principala mea misiune în calitate de preşedinte ARPIM este de a consolida relaţia cu autorităţile şi ceilalţi parteneri şi împreună să creem un sistem de sănătate performant, fără să uităm că elementul central este pacientul român. Astfel, companiile membre ARPIM pun la dispoziţia autorităţilor şi partenerilor expertiza lor pentru a contribui la dezvoltarea unui sistem de sănătate în beneficiul pacientului şi în acelaşi timp a unui mediu de business etic, predictibil şi transparent”, a spus Călin Gălăşeanu, citat în comunicat.
Unul dintre cele mai importante obiective ale asociaţiei rămâne, şi în 2014, asigurarea accesului pacienţilor români la medicamente inovative, a mai spus Găleşeanu.
„Tratarea unui pacient depinde de două elemente esenţiale: diagnosticul corect şi tratamentul potrivit. Tocmai de aceea, în centrul activităţii companiilor noastre, se află cercetarea şi dezvoltarea de tratamente care uneori pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Dar când vorbim de tratamente, nu ne oprim la partea de dezvoltare a noilor terapii. Pacienţii trebuie să aibă acces la cele mai bune opțiuni de tratament şi este datoria asociaţiei de a contribui alături de decidenții din sistemul de sănătăte la facilitarea accesului pacienţilor la acestea”, a adăugat Călin Gălăşeanu.
Noul board ARPIM este format din Pascal Prigent, vicepreşedinte – director general GlaxoSmithKline, Radu Răşinar, vicepreşedinte – director general AstraZeneca, Elena Mitova, membru – director general Novartis Pharma Services Romania Jacopo Murzi, membru – director general Johnson & Johnson Romania şi Janssen Romania, Gabor Sztaniszlav, membru – director general Amgen România şi Luca Visini, membru – director general Eli Lilly
Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) este organizaţia care susţine obiectivele comune ale celor mai importante 28 de companii farmaceutice internaţionale producătoare de medicamente originale, prezente în România. Acestea realizează împreună peste 70% din valoarea pieţei farmaceutice româneşti.
Din ARPIM fac parte companiile Abbott, Abbvie, Alcon, Amgen, Angelini Pharmaceuticals, Astellas Pharma, AstraZeneca, Bayer, Berlin-Chemie A. Menarini, Boehringer Ingelheim, Boiron, Bristol Myers Squibb, Chiesi, Eli Lilly, GlaxoSmithKline, Ipsen, Johnson & Johnson, Lundbeck, Merck Romania, Merck Sharp & Dohme, Novartis Pharma Services Romania, Novo Nordisk Farma, Pfizer, Sanofi Aventis, Servier Pharma, Takeda Pharmaceuticals, UCB Pharma şi Vifor Pharma.