O nouă emisiune de obligaţiuni de la CEC Bank, în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a încheiat o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro printr-o emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferenţiale, destinate încadrării ca instrumente eligibile MREL şi primeşte un rating BB de la Fitch Ratings, în concordanţă cu ratingul IDR al Băncii, a anunţat vineri banca, printr-un comunicat.
AGERPRES - vin, 29 nov. 2024, 12:32
O nouă emisiune de obligaţiuni de la CEC Bank, în valoare de 300 de milioane de euro

„CEC Bank se transformă într-un jucător recunoscut pe pieţele internaţionale, aliniindu-se cu emitenţii din aceeaşi categorie, în acord cu creşterea generală determinată de agenda actuală de transformare a Băncii. Prin această emisiune am atins mai multe repere: lichiditate prin volumul relevant, prima noastră tranşă ce beneficiază de rating şi o bază diversificată şi granulară de investitori internaţionali. Suntem mândri să asistăm la apetitul crescut arătat de participanţii la piaţă, pe care îl considerăm un simbol al încrederii şi aprecierii pentru realizările Băncii din ultimii ani. Suntem, de asemenea, recunoscători partenerilor noştri care ne-au susţinut pe parcursul acestei interesante călătorii, al cărei punct terminus a fost această tranzacţie de succes”, a declarat Ionuţ Lianu, ofiţer-şef Management Active şi Pasive, CEC Bank, citat în comunicat.

Conform sursei menţionate, CEC Bank a atins un reper important prin emiterea de Obligaţiuni Senior Nepreferenţiale eligibile în valoare de 300 milioane de euro printr-un plasament internaţional de referinţă, cu un cupon de 5,625%, scrie Agerpres.

„Această emisiune marchează prima tranşă ce beneficiază de rating al obligaţiunilor din cadrul Programului EMTN al băncii, primind un rating BB de la Fitch Ratings, în concordanţă cu ratingul IDR al Băncii”, se precizează în comunicat.

CEC Bank a accesat pieţele financiare în fiecare an, de la debutul său ca emitent în decembrie 2022. Instrumentele emise sunt destinate să asigure conformitatea cu cerinţele de reglementare MREL şi să sprijine creşterea generală a Băncii, confirmând astfel CEC Bank drept emitent regulat pe pieţele internaţionale de obligaţiuni senior.

Potrivit băncii, de peste două ori supra-subscrise faţă de anunţul iniţial de 300 milioane de euro, ordinele au provenit în principal de la investitori internaţionali.

Cererea puternică indică faptul că, pentru investitorii din mediul internaţional, Banca beneficiază de încredere şi vizibilitate sporite, în acord cu strategia sa de expansiune, subliniază sursa citată.

Obligaţiunile denominate în euro au fost emise în cadrul Programului MTN actualizat al CEC Bank în valoare de 1,5 miliarde de euro, pe baza unui prospect aprobat de Commission de Surveillance de Secteur Financiere (CSSF) Luxemburg, în data de 18 noiembrie 2024.

Obligaţiunile sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată a Bursei de Valori din Luxemburg începând cu 28 noiembrie 2024 şi urmează a fi admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti.

CEC Bank a mandatat Erste Group Bank A.G. şi ING Bank N.V. ca Joint Lead Managers şi Co-Aranjori ai emisiunii de obligaţiuni, în timp ce BT Capital Partners a acţionat ca şi Co-Manager. Dentons a fost consultantul juridic al CEC Bank, în timp ce Intermediarii Principali Comuni au fost asistaţi de Clifford Chance, în fiecare caz prin birourile lor din Bucureşti şi Frankfurt.

CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de 93,23 miliarde de lei, la sfârşitul semestrului I 2024. CEC Bank este o bancă universală de top pe piaţa românească şi oferă o gamă completă de produse şi servicii persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari, prin multiple canale de distribuţie: unităţi bancare, reţele de ATM şi POS, mobile banking (CEC app) şi magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse şi servicii bancare 100% online.

Te-ar mai putea interesa și
MIPE finanțeză cu aproape 300 de milioane de euro 28 de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a 14.800 de gospodării
MIPE finanțeză cu aproape 300 de milioane de euro 28 de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a 14.800 de gospodării
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a admis la finanţare 28 de proiecte depuse de operatorii economici, în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro, prin care va fi asigurată......
Automobile Dacia anunță un nou program de plecări voluntare. Compensații de până la 200.000 de lei, de persoană
Automobile Dacia anunță un nou program de plecări voluntare. Compensații de până la 200.000 de lei, de persoană
Producătorul Automobile Dacia și-a anunțat angajații că a demarat un nou program de plecări voluntare prin care aceștia ...
Nazare (BNR): Construcția de autostrăzi se reflectă ca cheltuială în deficit. De aia sunt blocaje pe Autostrada Moldovei. Ministerul Economiei cu Ministerul Finanţelor trebuie aduse împreună
Nazare (BNR): Construcția de autostrăzi se reflectă ca cheltuială în deficit. De aia sunt blocaje pe Autostrada Moldovei. ...
Autostrăzile se reflectă ca cheltuială atât în datoria publică, cât şi în deficit, iar dacă erau gestionate prin ...
Mark Rutte propune în mod oficial alocarea a 5% din PIB-ul statelor NATO pentru apărare, din care 3,5% să fie exclusiv pentru cheltuieli militare
Mark Rutte propune în mod oficial alocarea a 5% din PIB-ul statelor NATO pentru apărare, din care 3,5% să fie exclusiv ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus joi oficial ca liderii statelor membre ale Alianţei să accepte la summitul ...