O nouă extragere a Loteriei bonurilor fiscale, duminică
Fondul de premiere a rămas neschimbat, respectiv un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, la ora 20:50, va fi organizată prima etapă, care va consta în extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maximum 100 de bonuri câştigătoare.
Conform sursei citate, extragerea va avea două etape, în prima fiind extrasă bila pentru determinarea zilei emiterii bonurilor câştigătoare, cu numere de la 1 la 31, iar în cea de-a doua vor fi extrase 3 bile pentru determinarea valorii bonurilor câştigătoare.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al CN ‘Loteria Română’ (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.
În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depăşirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.