O nouă înţelegere mondială pentru încetinirea schimbărilor climatice, stabilită de ONU la Durban

Economica.net
12 12. 2011

Înţelegerea stabilită la Durban este următoarea: Ţările vor începe discuţiile privind noul acord vor începe anul următor şi se vor sfârşi în 2015, urmând să intre în vigoare până în 2020. Protocolul de la Kyoto, care obliga naţiunile participante să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, se va încheia anul următor.

Conferinţa ONU a mai stabilit şi managementul unui fond pentru climă, pentru ajutorarea ţărilor sărace. Felul în care vor fi strânşi aceşti bani, nu este încă hotărât.

Înţelegerea vine după ani întregi de încercări eşuate de a impune legal marilor naţiuni poluatoare, precum China şi India, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Ţările dezvoltate au acceptat de ani buni ţinte legale de reducere a emisiilor, prin Protocolul de la Kyoto, care va expira la sfârşitul anului viitor, la care nu au participat, însă, SUA.

După zile de dezbateri, preşedintele conferinţei ONU le-a solicitat participanţilor să aprobe patru pachete, care au putere legală.

„Am venit aici cu planul A şi am terminat această întâlnire cu planul A de a salva planeta pentru viitorul copiilor şi strănepoţilor noştri”, a declarat Ministrul de Externe sud-african, Maite Nkoana-Mashabane.

Înţelegerea a fost bine primită de Brazilia, una dintre puterile economice în creştere ale lumii.

„Sunt uşurat că am realizat ceea ce vroiam când am venit aici. Avem un rezultat bun, un text excelent despre o nouă fază a luptei internaţionale împotriva schimbărilor climatice. În mod evident, ne arată să acţionăm”, a declarat delegatul brazilian, Luiz Alberto Figueiredo.

Negocierile de la Durban păreau vineri că au eşuat, însă cele două zile în plus au reuşit să aducă naţiunile la o nouă înţelegere, după mai multe dispute.

Uniunea Europeană a dorit un acord puternic, însă cei trei mari poluatori ai lumii, SUA, China şi India au avut alte păreri.

„Am avut discuţii intense, nu am fost mulţumiţi, însă în spiritul flexibilităţii arătat de toţi, ne-am arătat şi noi flexibilitatea şi am fost de acord să adoptăm şi noi înţelegerea”, a declarat Ministrul Mediului indian Jayanthi Natarajan.

Ecologişii şi micile state insulare, nu sunt însă fericiţi de rezultatele obţinute în cadrul conferinţei de la Durban. Statele mici insulare se tem că se vor scufunda din cauza creşterii nivelului apelor, cauzată de schimbările climatice şi spun că noua înţelegere nu este suficientă pentru a se salva.