O nouă interpretare a modelului Volkswagen T-Roc va ajunge la dealeri în primăvara lui 2022

Volkswagen a prezentat o nouă interpretare a crossoverului compact T-Roc, acesta fiind programat să ajungă la dealeri în primăvara anului viitor.
Robert Stan - vin, 03 dec. 2021, 22:20
O nouă interpretare a modelului Volkswagen T-Roc va ajunge la dealeri în primăvara lui 2022

Un exterior îmbunătățit definește aspectul inconfundabil al T-Roc, T-Roc R și T-Roc Cabriolet. Interiorul a fost rafinat cu materiale de înaltă calitate, un afișaj Infotainment reproiectat și cockpitul digital, ca echipare standard. Tehnologia inovatoare a fost integrată sub forma IQ.Light, cu faruri LED matrix și a sistemelor de asistență IQ.Drive cu Travel Assist, precum și a tempomatului predictiv ACC.

Combinația dintre un aspect progresist, performanță sportivă și versatilitate inegalabilă au făcut din T-Roc o mașină populară, extrem de bine vândută de-a lungul ultimilor patru ani. Fără un predecesor direct, acest model a devenit peste noapte un pilon al gamei de produse Volkswagen. De la lansarea sa pe piață din 2017 au fost vândute peste un milion de unități din acest SUV compact. De la finele anului 2019, gama de modele a inclus varianta extrem de sportivă T-Roc R. Din primăvara anului 2020, T-Roc Cabriolet a îmbinat punctele forte ale unui SUV cu opțiunea de a conduce cu plafonul coborât.

Cu o suprafață pe suport de spumă și îmbinări distinctive, noua planșă de bord aduce elemente de design moderne și de cea mai înaltă calitate în interiorul noului T-Roc. Afișajul Infotainment este proiectat acum ca o tabletă și poziționat pe planșa de bord în același câmp vizual cu panoul de bord din spatele volanului. În funcție de echipare, afișajul Infotainment măsoară fie 8,0 inch, fie 9,2 inch. SUV-ul compact este prevăzut ca echipare standard cu un panou de bord digital, disponibil opțional cu o dimensiune de până la 10,25 inch, sub forma cockpitului digital Pro. Volanul multifuncțional, de asemenea parte a pachetului standard, are un design nou care contribuie la controlul intuitiv al autovehiculului.

Capitonajul de înaltă calitate al ușilor, din material textil, este acum standard. Pentru liniile de echipare Style și R-Line, capitonajele ușilor și cotierelor sunt realizate din piele ecologică și au tighele de designer, la fel ca tetierele. O altă caracteristică a liniei de echipare Style sunt panourile centrale ale scaunelor confort din ArtVelours. În combinație cu linia de echipare R-Line sunt disponibile opțional scaune sport de vârf de gamă, atât pentru șofer, cât și pentru pasagerul din față (disponibile anterior numai la T-Roc R), precum și o tapițerie din piele Nappa.

Liniile noului exterior al modelului T-Roc au fost îmbunătățite, făcând ca designul inconfundabil de crossover să fie cu atât mai pregnant. Farurile cu leduri și lămpile spate întunecate sunt incluse în standard. IQ LIGHT cu farurile LED matrix și o bandă iluminată a grilei radiatorului, precum și luminile de poziție spate cu o structură grafică nouă și semnalizatoarele dinamice sunt disponibile la cerere. Cinci culori noi de vopsea pentru exterior și jante de aliaj de 17 și 19 inch, cu un nou design, le oferă clienților și mai multe posibilități de a-și personaliza mașina.

Volkswagen T-Roc mizează pe digitalizare și conectivitate

Noul T-Roc dispune de sistemele avansate de asistență Front Assist și Lane Assist ca standard. Mai mult, noile IQ.DRIVE Travel Assist și permit controlul asistat al direcției, frânării și accelerației, la viteze de până la 210 km/h.

Noul T-Roc dispune de Modular Infotainment Toolkit (MIB3), generația a treia. Acest lucru permite utilizarea unei game variate de funcții și servicii online. Serviciile We Connect Plus pot fi utilizate gratuit în Europa timp de un an, ca parte a pachetului standard. Aceasta înseamnă că sunt disponibile comanda vocală online naturală și servicii de streaming. Și funcțiile Apple CarPlay™ și Android Auto™ pot fi integrate wireless în sistemul de control, prin intermediul App-Connect Wireless, dacă se dorește acest lucru.

În portofoliul divers de motorizări al noului T-Roc, există trei motoare TSI și două motoare TDI dintre care se poate alege. În funcție de motorizarea aleasă, o cutie de viteze manuală cu 6 trepte sau o cutie de viteze DSG cu 7 trepte antrenează puntea față. Motorul TSI de 1,0 litru în trei cilindri oferă o putere maximă de of 81 kW (110 CP)1. Motoarele în patru cilindri generează 110 kW (150 CP) în varianta de 1,5 litri TSI2/3 și 140 kW (190 CP) în varianta 2,0 litri TSI4. Gama este completată de două motoare TDI de 2,0 litri ce oferă o putere de 85 kW (115 CP)6 și respectiv 110 kW (150 CP)7. Ca alternativă la tracțiunea față, tracțiunea integrală 4MOTION în combinație cu motorul diesel de 110 kW (150 CP)8 asigură o transmisie superioară a puterii. Motorul TSI de 2,0 litri și 140 kW (190 CP)4 este combinat cu tracțiunea integrală 4MOTION ca standard.

Linii de echipare reorganizate

Modelul T-Roc poate fi adaptat și mai ușor gusturilor individuale, datorită reorganizării liniilor de echipare. Pe versiunea de bază T-Roc, SUV-ul compact este disponibil în toată Europa în nou-configuratele versiuni Life, Style și R-Line. Linia de echipare Style are vopsea opțională în două nuanțe, elemente suplimentare din crom, iluminare ambientală și scaune confort la interior. Designul exterior și echiparea pentru R-Line se bazează acum într-o măsură și mai mare pe modelul de top T-Roc R. Caracterul unic se manifestă în numeroase moduri, cum ar fi prin designul frapant, sportiv al barei de protecție și volanul multifuncțional cu comenzi tactile. În plus, noul T-Roc în combinație cu linia de echipare R-Line dispune de un pachet sport care include selectarea profilelor de deplasare, direcție progresivă și tren de rulare sport. Mai mult, clienții pot opta pentru un pachet de design Black Style în combinație cu linia de echipare R-Line. Elementele sale de design exterior și interior creează un aspect sportiv subtil.

Volkswagen T-Roc și T-Roc Cabriolet vor fi disponibile în configurator pentru precomandă de la începutul lui 2022, iar în primăvara anului viitor toate modelele vor fi disponibile la dealeri.

Te-ar mai putea interesa și
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după România, și a lansat o platformă dedicată de televiziune cu plată cu......
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...