O nouă lovitură după amânarea Sibiu-Piteşti. Toate celelalte tronsoane de autostradă spre Vest se amână până în 2018
După anunţul amânării până în anul 2023 a finalizării tronsonului de autostradă Sibiu-Piteşti, o nouă veste dă peste cap calendarul de inaugurare a tronsoanelor de pe autostrada care urmază să lege Bucureştiul de Occident. Toate celelalte bucăţi de autostradă de pe traseul coridorului IV ar urma să fie deschise traficului abia peste doi ani şi jumătate, potrivit unei centralizări recente a a Ministerului Fondurilor Europene, referitoare la Portofoliul proiectelor din Programul Operaţiona Infrastructura Mare (POIM). Amintim că aceste proiecte, care sunt realizate cu finanţare din fonduri europene nerambursabile, au fost fazate, adică au fost propuse spre finanţare Comisiei Europene în exerciţiul financiar 2016-2020, pentru că nu au fost finalizate în cadrul bugetar 2007-2013, şi România risca să piardă banii.
Iată calendarul de execuţie al tronsoanelor de autostradă, aşa cum apare în centralizarea făcută de Ministerul Fondurilor Europene:
Fazarea autostrăzii Lugoj-Deva (loturile 2,3 şi 4). Data estimată semnare contract de finanţare: Trim IV 2016. Data planificată a finalizării implementării: Trim III 2018. Totalul investiţiei: 410,8 milione euro
Fazarea autostrăzii Sebeş-Turda (loturile 1,2,3 şi 4). Data estimată semnare contract de finanţare: Trim IV 2016. Data planificată a finalizării implementării: Trim III 2018. Totalul investiţiei: 365,9 milione euro
Fazarea autostrăzii Timişoara-Lugoj (lotul 2). Data estimată semnare contract de finanţare: Trim IV 2016. Data planificată a finalizării implementării: Trim III 2018. Totalul investiţiei: 24,1 milione euro
Fazarea autostrăzii Orăştie-Sibiu. Data estimată semnare contract de finanţare: Trim IV 2016. Data planificată a finalizării implementării: Trim III 2018. Totalul investiţiei: 92,4 milione euro.
Pe tronsonul 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj se circulă, dat fiind că traficul a fost deschis în perioada Crăciunului, dar autostrada nu este încă funcţională 100% pentru că lipsesc spaţiile de servicii şi parcările. În ceea ce priveşte Orăştie-Sibiu, deschisă traficului în toamna anului 2014, e de notorietate faptul că al treilea tronson, cel între localităţile Cunţa şi Sălişte, este închis acum circulaţiei, pentru că o porţiune de 200 de metri a trebuit demolată din cauza infiltraţiilor care au apărut sub asfalt.
Noile termene sunt mult întârziate faţă de cele avansate până acum. Astfel, toate cele trei loturi ale autostrăzii Lugoj-Deva trebuiau terminate în luna mai a acestui an, deci am putea avea o amânare a peste doi ani. De asemenea, cele patru loturi ale autostrăzii Sebeş-Turda, care ar fi urmat să lege autostrada A1 de autostrada Transilvania vor fi întârziate tot cu cu circa doi ani, dat fiind că toate cele patru loturi ar fi urmat să fie gata în acest an.