O nouă lovitură încasată de Ungaria, țară care deține președinția Consiliului UE. Banca Națională a Ungariei a fost nevoită să anuleze o conferință la nivel înalt

Banca Naţională a Ungariei (NBH) a decis să anuleze o conferinţă la nivel înalt, la care urmau să participe mai mulţi guvernatori ai băncilor centrale din regiune, aceasta fiind ultima victimă colaterală creată de controversata preşedinţie ungară a UE sub mandatul premierului Viktor Orban, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 05 sept. 2024, 19:25
O nouă lovitură încasată de Ungaria, țară care deține președinția Consiliului UE. Banca Națională a Ungariei a fost nevoită să anuleze o conferință la nivel înalt

NBH spera să profite de o reuniune informală a miniştrilor de Finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din UE (aşa numitul Consiliu Ecofin), care urmează să aibă loc la Budapesta în perioada 13-14 septembrie, pentru a organiza ulterior un eveniment public. Planul NBH viza organizarea unei gale în ziua de duminică, 15 septembrie, pentru guvernatorii băncilor centrale din Austria, Germania, Croaţia şi Slovenia, urmată a doua zi de o conferinţă cu participarea online a preşedintei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.

Evenimentul a fost anulat, a declarat joi purtătorul de cuvânt de la NBH, Laszlo Szentes, pentru Bloomberg, fără a oferi un motiv pentru această decizie. Cel mai probabil, conferinţa va avea loc în cursul lunii ianuarie 2025, după ce se va încheia preşedinţia ungară a UE.

Anularea evenimentului planificat de NBH vine după ce un număr mare de miniştrii de Finanţe şi guvernatori ai băncilor centrale din UE au anunţat că nu vor participa la reuniunea Ecofin de la Budapesta, în semn de protest faţă de iniţiativele diplomatice necoordonate ale lui Orban la începutul preşedinţiei ungare, în luna iulie a acestui an, printre care s-a numărat şi o întâlnire cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Ungaria se confruntă cu o participare redusă a oficialilor de rang înalt la reuniunile ministeriale pe care le-a găzduit şi urmează să le găzduiască până la finele anului. De asemenea, Comisia Europeană, executivul comunitar, nu va trimite un comisar la Budapesta.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...