O nouă pârtie de schi în România. Lucrările au fost finalizate la zece ani de la demarare

Lucrările la pârtia de schi din Masivul Rarău sunt finalizate şi sunt în derulare procedurile pentru darea în folosinţă a investiţiei, a declarat, luni, primarul municipiului Cîmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură. 
Economica.net - lun, 17 dec. 2018, 14:08
O nouă pârtie de schi în România. Lucrările au fost finalizate la zece ani de la demarare

Potrivit acestuia, săptămâna trecută au demarat procedurile de punere în funcţiune a telegondolei. Peste 150 de saci cu nisip vor fi încărcaţi în toate cele 37 de cabine, pentru ca, timp de o zi, acestea să circule la încărcătura maximă, după care Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) va face verificările, în cadrul cărora mecanicii, troliştii şi şeful de instalaţie vor pune instalaţia în funcţiune sub observaţia inspectorilor ISCIR.

Potrivit primarului, beneficiarul este obligat ca, în termen de 15 zile, să transmită ISCIR care este operatorul acestei instalaţii, respectiv firma Rarău-Alpin, care a câştigat licitaţia organizată de municipalitate, urmând să se facă omologarea.

Negură a precizat că, în perioada în care se face omologarea, operatorul trebuie să aibă contract cu Salvamont pentru asistenţă medicală şi cabină pentru jandarmii montani.

„Lucrările sunt finalizate. S-au făcut probe cu tunuri de zăpadă, s-au făcut probe cu staţia de pornire a pompelor, presiunea din conducte la tunurile de zăpadă, apă în lac este, clădirea administrativă este încălzită. Totul este pregătit. Mai trebuie să fie depăşite aceste proceduri pentru darea în folosinţă”, a spus Negură, adăugând că deschiderea pârtiei este aşteptată atât de suceveni, cât şi de ieşeni, nemţeni şi botoşăneni.

Investiţia la primul tronson al pârtiei de schi din Rarău a costat 15 milioane de euro.

Lucrările la pârtia de schi din Cîmpulung Moldovenesc, ce au demarat în 2009, ar fi trebuit finalizate la sfârşitul anului 2012, dar au fost sistate din lipsa finanţării, la 80% grad de execuţie, fiind reluate în septembrie 2016.

Traseul pârtiei de schi se va desfăşura începând de la cota 1.564 metri pe o distanţă de 4.200 de metri, până la cota 765 de metri, pe două tronsoane continue, separate doar de gradul de dificultate şi de staţiile de telegondolă.

Lăţimea pârtiei variază între 27 de metri – la cota de plecare şi ajunge până la 86 de metri în preajma staţiei intermediare a telegondolei.

Transportul pe cablu se va face cu sistem de telegondolă cu opt locuri şi se va desfăşura liniar între zona de plecare a pârtiei de schi şi zona de sosire din partea inferioară.

Primul tronson al pârtiei are o lungime de 2,8 kilometri, iar cel de-al doilea tronson, de 1,4 kilometri.

Primarul Negură a făcut declaraţiile la Suceava, unde a fost prezent pentru a semna acordul cadru pentru Asocierea ”Moldova se dezvoltă”, alături de alţi şase primari, printre care şi cei de Iaşi, Neamţ, Botoşani şi Suceava.

Te-ar mai putea interesa și
Mai multă marfă din Turcia în Europa. Exportatorii turci vor să aducă 600 de camioane/zi în portul Constanța
Mai multă marfă din Turcia în Europa. Exportatorii turci vor să aducă 600 de camioane/zi în portul Constanța
Exportatorii turci vor să-și treacă marfa prin portul Constanța, după întârzierile mari și cozi kilometrice la granița cu Bulgaria, scrie presa din Turcia. Nave Ro-Ro vor aduce zilnic 600 de......
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și ...
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...