O nouă rezoluţie privind Coreea de Nord va fi supusă la vot lunea viitoare în Consiliul de Securitate al ONU

Economica.net
04 09. 2017
north_korea_nukes_36558200

Franţa şi Marea Britanie, membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, precum şi Japonia, sunt în favoarea noilor sancţiuni. Poziţia Beijingului şi a Moscovei nu este cunoscută deocamdată.

Potrivit lui Nikki Haley, Consiliul de Securitate al ONU ar trebui să acţioneze urgent în condiţiile în care există informaţii că Phenianul pregăteşte un nou test cu rachetă balistică intercontinentală (ICBM), relatează DPA.

Ea a adăugat că Statele Unite vor începe negocieri săptămâna aceasta asupra noii rezoluţii şi a adăugat că Phenianul ‘a pălmuit peste faţă pe toată lumea’ prin ultimul test nuclear, cel mai puternic de până acum.